Spectacolul stradal de statui vivante oferit de Teatrul Masca din Bucureşti va avea loc în piaţa Waisenhausplatz din capitala Elveţiei. Publicul din Berna se va afla timp de două ore într-un muzeu în aer liber, în care exponatele prind viaţă şi interacţionează cu spectatorii. Piaţa Waisenhausplatz precum şi străzile din jurul acestei piețe vor fi animate de şapte grupuri statuare, care impresionează prin tehnică, povești și costume.
Printre personaje se vor afla trei cariatide, două statui gemene, trei pardesie, Romeo și Julieta, un înger, ţiganca şi Richard al III lea – Lady Anne.