Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași participă, cu sprijinul ICR de la Varșovia, la Festivalul Internațional TRANS/MISJE – Wschód Sztuki (TRANS/MISIUNI – Estul Artei) de la Rzeszów, desfășurat în perioada 27-30 august 2020. Anul acesta, România va fi țară invitată, alături de Lituania și Bulgaria.
Tema celei de-a doua ediții a festivalului este iubirea. Trupa ieșeană a ales spectacolul Când fericirea se află în trecut, în regia lui Radu Ghilaș, pe textul scriitorului italian Furio Bordon, un spectacol-reflecție asupra maturizării omului, a bătrâneții și trecerii timpului. Din distribuție fac parte actorii Eugen Coșeru, Doina Deleanu și Dumitru Georgescu.
României îi va fi dedicată ziua de 30 august. În programul zilei românești, în afară de spectacolul amintit, sunt incluse vernisajul expoziției de fotografie „Cel mai vechi teatru – cel mai nou complex teatral din România”, dedicată Teatrului din Iași și prezentată la Galeria Szajna, precum și performance-ul muzical „Sunet și culoare”, interpretat de muzicienii Diana Roman – pian și Ioan Ursulescu – vioară, pe scena special pregătită în curtea interioară a Teatrului „Wanda Siemaszkowa” . Alături de cei doi artiști se va afla Sebastian Rațiu, scenograful piesei Când fericirea se află în trecut. Moldova e renumită și în Polonia pentru mănăstirile sale unice; în sunetele muzicii, Sebastian Rațiu va desena în timp real, pe un șavalet foarte mare, o mănăstire românească.
Festivalul este organizat de Teatrul „Wanda Siemaszkowa”, cu sprijinul administrației locale a regiunii Podkarpackie, al Ministerului Culturii și Patrimoniului Cultural și al orașului Rzeszów. Manifestarea reunește în capitala regiunii Podkarpackie artiști din țările Europei de Est, pentru care contextul zonelor de vecinătate culturală și geografică este unul esențial.
Iată cum comentează regizorul Radu Ghilaș subiectul piesei puse în scenă: „Cum este atunci când ești bătrân, cu adevărat bătrân, la 80, 90 de ani? Сe gânduri îți trec prin cap când planurile pe termen lung sunt inutile, când viitorul este previzibil? Ce simți când fericirea se află doar în trecut? Sunt întrebări ce îmi vin în minte foarte des în ultima vreme. Persoane foarte apropiate și dragi mie îmbătrânesc, devin neputincioase și, din pricina asta, se comportă stângaci, de parcă ar avea un fel de vină. De multe ori încearcă să se izoleze, deși oamenii, în mod special bătrânii, se tem de singurătate, sentiment ce le accentuează vulnerabilitatea și neputința.Bătrânețea de lângă noi ne este câteodată incomodă, ne ferim să intrăm în contact cu ea, de parcă ar fi o boală contagioasă. Iubim compania oamenilor tineri, energici, care își fac planuri, visează, au viitorul înainte. Să nu uităm, însă, că în fiecare dintre noi crește un bătrân care are nevoie de căldură, de blândețe și, mai ales, de iubire. Putem ignora bătrânii din jurul nostru, dar nu putem alunga bătrânețea care se instalează treptat în noi, încă de la venirea noastră pe lume. Nașterea, viața și moartea reprezintă constante în destinul unui om, doar iubirea este variabila.”