Eugen Terteleac, preşedinte al Asociaţiei Românilor din Italia și vicepreședinte al Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României solicită, într-o scrisoare deschisă adresată Președinției, Parlamentului și Guvernului, renunţarea la sintagma ”diaspora” prin ”denumirea românii din străinătate”.
”Vă aducem în atenţie şi vă solicităm a analiza şi dispune, potrivit competenţelor constituţionale cu care sunteţi investiţi în Statul român, demersurile necesare pentru a schimba un concept care nu corespunde realităţii din teren şi grevează în mod discriminatoriu imaginea noastră, a românilor aflaţi în afara graniţelor – atât în conştiinţa conaţionalilor din ţară, cât şi a naţiunilor în arealul cărora ne-am găsit adăpost temporar sau permanent.
Demersul pe care îl iniţiem astăzi poate părea unul curajos, dacă nu chiar revoluţionar, dar, dincolo de a fi probabil chiar aşa, este – în realitate – un act reparatoriu faţă de o situaţie supărătoare, care, în opinia multora dintre noi, n-ar mai trebui să continue.
Este vorba de folosirea neadecvată a sintagmei de diaspora pentru a desemna românii aflaţi în străinătate, indiferent când şi cum – în istoria mai veche sau mai recentă – au ajuns acolo şi indiferernt ce statut au în prezent. Termenul în cauză poate a reprezentat – la începutul anilor ’90 – o soluţie de moment, acceptabilă pentru a da o recunoaştere şi a-i include, generic. şi pe românii fugiţi sau expulzaţi din regimul comunist, dar – pe măsură ce a trecut timpul – se dovedeşte a fi o încapsulare neinspirată, expediată birocratic, care ratează diversitatea genezei şi existenţei actuale a numeroaselor comunităţi de români care trăiesc în străinătate.
Folosirea cuvântului diaspora introduce o nuanţă nivelatoare, egalizatoare, nespecifică, de istorie veche (dacă ţinem seama şi de etimologia cuvântului), unitară în responsabilitatea ei pentru părăsirea spaţiului nativ – ceea ce, evident, nu corespunde adevărului, fiind astfel o mistificare ce nu poate fi acceptată. Este, în acelaşi timp, o convenţie de exprimare nefuncţională pentru că trimite într-o direcţie de percepţie greşită, şi anume că românii din străinătate ar avea alt statut, ar fi altfel decât românii din ţară – prin aceasta fiind discriminatorie. Pe de altă parte, prin repetare obsesivă, inclusiv în momentele de comitere izolată a unor fapte antisociale – care nu sunt de altă natură decât cele comise şi în ţară -, termenul capătă o nuanţă de-a dreptul peiorativă, care frizează un fel xenofobism inter-românesc, situaţie de asemenea, cu totul inacceptabilă.
Denumirea este inadecvată şi din punct de vedere al statutului juridic, întrucât în străinătate se află sute de mii de români care desfăşoară activităţi lucrative în toate domeniile – fără însă a se fi stabilit definitv în ţările respective. A-i desemna şi pe ei ca fiind diaspora este de-a dreptul greşit. Cu toate acestea, în toate referirile oficiale, inclusiv la contorizarea rezultatelor alegerillor, sunt cu toţii vărsaţi, de-a valma, sub eticheta de diaspora, folosită abuziv.
Considerăm, faţă de cele de mai sus, că problema poate fi rezolvată prin renunţarea – atât în actele oficiale cât şi în retorica Ministerului de Externe – la sintagma diaspora şi înlocuirea ei, pur şi simplu, cu sintagma românii din străinătate. Termenul de diaspora poate fi păstrat pentru desemnarea acelor comunităţi de români desemnate în prezent prin sintagma diaspora istorică, pentru care denumirea scurtă ar fi suficientă şi ar reprezenta, într-adevăr, o adecvare la realitatea din teren. Iar pentru cazurile în care dorim să desemnăm pe toţi românii, din toate timpurile, din toate spaţiile, şi stabiliţi definitv, şi aflaţi temporar în afara graniţelor actuale ale ţării, se poate folosi sintagma de acum – românii de pretutindeni.
Recapitulând, pentru evitarea oricăror singularizări şi discriminări, se impune renunţarea la sintagma diaspora pentru românii stabiliţi după război până în zilele noastre, care şi-au păstrat cetăţenia, precum şi pentru cei stabiliţi temporar, din orice raţiuni – muncă, afaceri, studii etc. şi desemnarea lor prin denumirea românii din străinătate.
Cu speranţa punerii în practică a acestui imperativ ce decurge din calitatea egală pentru toţi de cetăţean român, orinde s-ar afla, primiţi, vă rugăm, domnule Preşedinte al României, domnule Preşedinte al Senatului, domnule Preşedinte al Camerei Deputaţilor, doamnă Prim-Ministru, expresia celei mai distinse consideraţii”, se arată în scrisoare.