Acasă Cultura / Culte Tezaurul de la Pietroasa – Vasele Poligonale

Tezaurul de la Pietroasa – Vasele Poligonale

În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 19 decembrie 2022, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema Tezaurul de la Pietroasa – Vasele Poligonale.

 Aversul monedei prezintă vasul octogonal din Tezaurul de la Pietroasa, inscripția „ROMANIA”, în arc de cerc, valoarea nominală „10 LEI”, anul de emisiune „2022” și stema României.

Reversul monedei prezintă cele două vase poligonale din Tezaurul de la Pietroasa și inscripțiile în arc de cerc „TEZAURUL DE LA PIETROASA” și „VASELE POLIGONALE”.

Monedele din aur, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare, precum și de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul maxim pentru moneda din aur este de 1.000 piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din aur este de 580,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.

Monedele din aur cu tema Tezaurul de la Pietroasa – Vasele Poligonale au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica http://www.bnr.ro/Numismatica-726.aspx.