Acasă Cultura / Culte TIFF 2022: S-au deschis înscrierile pentru Transilvania Talent Lab

TIFF 2022: S-au deschis înscrierile pentru Transilvania Talent Lab

Organizatorii Festivalului Internaţional de Film Transilvania TIFF 2022 au anunţat, vineri, că au deschis înscrierile pentru programul dedicat tinerilor cineaşti din România şi Republica Moldova, care se va desfăşura în perioada 21-25 iunie la Cluj.

„Într-un moment în care cinematografia română are nevoie, mai mult decât oricând, de încurajarea tinerelor talente şi a pregătirii lor pentru rigorile unui sistem de producţie şi distribuţie aflat în permanentă schimbare, Festivalul Internaţional de Film Transilvania anunţă deschiderea înscrierilor pentru atelierul Transilvania Talent Lab (TTL), deschis în acest an tinerilor până în 35 de ani, regizori, scenarişti sau producători din România sau Republica Moldova, absolvenţi ai unei facultăţi de profil sau care au o minimă experienţă relevantă în domeniu. Înscrierile au loc până pe 3 iunie”, se arată într-un comunicat de presă remis vineri AGERPRES.

TTL a fost înfiinţat acum 10 ani cu scopul de a ajuta la perfecţionarea unor tineri cineaşti, la descoperirea unor talente noi şi la dezvoltarea unor proiecte aflate in lucru în faze diferite de producţie. Printre regizorii consacraţi care au participat la programul TTL se numără Ruxandra Ghiţescu, Monica Stan, Marius Olteanu, Andreea Borţun şi Cristina Groşan.

„După patru ediţii de succes, TTL s-a concentrat de-a lungul următoarelor ediţii pe formarea şi profesionalizarea celor interesaţi de programarea şi managementul sălilor de cinema, iar din 2022 programul revine în formatul gândit iniţial, destinat tinerilor cineaşti. Transilvania Talent Lab se va desfăşura în perioada 21-25 iunie. Timp de 5 zile, la Cluj, 12 oameni pasionaţi de film vor parcurge toate etapele realizării unui film. Ei vor participa la proiecţii speciale din cadrul TIFF, seminarii şi masterclass-uri despre regie, scenariu, producţie, surse de finanţare, marketing, platforme streaming sau strategii de festival şi vor avea şansa de a discuta proiectele lor concrete cu specialişti renumiţi din industria filmului, români şi străini, prezenţi la TIFF”, se mai arată în comunicat.

Transilvania Talent Lab este structurat în 3 module de lucru, adresate tuturor participanţilor, indiferent de domeniul din care provin: Dezvoltare (dezvoltarea unui proiect cinematografic), Producţie (producerea unui proiect cinematografic) şi Marketing/Distribuţie & Festivaluri.

„Transilvania Talent Lab se reinventează dar, de fapt, revine la misiunea iniţială, aceea de a-i ajuta pe cei tineri să-şi găsească mai uşor drumul, să aibă parte de un ghidaj profesionist din partea unor experţi şi cineaşti deja apreciaţi pe plan internaţional. Schimbările majore din ultimii ani (influenţa platformelor de streaming în tot ciclul realizării filmelor, explozia de filme independente, realizate fără ajutor de la CNC, diversificarea genurilor abordate în filmul românesc) ne-au convins că e oportun să continuăm investiţia în educaţia tinerelor talente, cu atât mai mult cu cât, an de an, apar filme remarcabile care confirmă pe plan internaţional şi arată că România este în continuare pe val. Obiectivul TTL în următorii ani este acela de a deveni un program tailor-made care să se desfăşoare pe durata întregului an, prin care TIFF să sprijine dezvoltarea celor mai bune proiecte prezentate în TTL”, a declarat preşedintele festivalului, Tudor Giurgiu.

Înscrierile pentru Transilvania Talent Lab au loc în perioada 20 mai – 3 iunie, pe platforma www.tiff.ro, urmând paşii aplicaţiei electronice: https://tiff.ro/inscrieri-transilvania-talent-lab