Site icon TIMP ROMÂNESC

Timbre digitale

Romfilatelia lansează o colecție unică de 15 NFT-uri sub forma de timbre digitale intitulată „O Lume într-un Timbru”.

Colecția include timbre transformate în NFT-uri cu o atenție deosebită acordată primelor timbre românești ”Cap de Bour” și replicii în aur a primului timbru de 27 parale, fenomenelor astronomice, actorilor români celebri, istoriei regalității în România.

Colecția include, de asemenea, timbre care celebrează Uniunea Poștală Universală și atestarea documentară a orașului București.

Fiecare NFT prezintă machete frumos ilustrate și detalii elaborate, redate în folio aur și elemente grafice imprimate cu cerneală vizibilă în UV.

Colecția unică de NFT-uri va fi lansată miercuri, 26 aprilie a.c., pe platforma ICI D|SERVICES.

Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I”. ”Our A.I. Story – Central University Library Reimagined” este o colecție unică de opere de artă generate de Inteligența Artificială care capturează diferite aspecte ale bibliotecii, evidențiind bogata sa istorie, importanța sa culturală și rolul acesteia ca poartă de acces la cunoaștere.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București. Colecția NFT ”Past | Present | Future” reprezintă un tribut al institutului pentru cercetare și inovație în peste jumătate de secol de activitate, combinând progresele științifice și avansurile tehnologice ale Web3, cu exprimarea creativă și artistică.

Platforma ICI D|SERVICES va funcționa similar cu o platforme de tranzacționare de NFT-uri existente, servind scopurilor publice și instituționale prin operarea în cadre de conformitate, transparență și securitate superioară.

În viitor, platforma ICI D|SERVICES va putea servi societatea prin tranzacționarea și gestionarea de active digitale, precum și elemente tokenizate deținute, generate și tranzacționate de ecosisteme instituționale avansate în domenii precum educația, proprietate intelectuală, asigurări, înregistrări imobiliare, titluri de proprietate, certificate de autenticitate, certificate de energie, lanțuri de aprovizionare și distribuție, artă, strângere de fonduri și multe alte active adecvate pentru Digitalizare. Rețeaua descentralizată a platformei oferă o protecție superioară împotriva amenințărilor cibernetice, asigurând o experiență de tranzacționare a activelor digitale sigură și eficientă.

Lansarea platformei ICI D|SERVICES și a colecțiilor instituționale de NFT-uri la CIP Forum 2023 din București, evidențiază primii pași către noi oportunități de interacțiune a utilizatorilor cu instituțiile în Web3.

Pentru Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București, reprezintă un pas remarcabil spre inovare prin dezvoltarea și construirea unui cadru operațional pentru o economie sustenabilă, beneficiind și încurajând interacțiunea dintre cetățeni, mediul de afaceri și entități instituționale în noile ecosisteme digitale descentralizate.

Exit mobile version