Cea de a cincea ediţie a Festivalului Internaţional Propatria – Tinere Talente Româneşti continuă, pe 7 şi 8 octombrie, cu două importante evenimente în Sala Baldini, una dintre sălile de concert cu tradiție din Roma, se arată într-un comunicat primit la redacție.
Data de 7 octombrie va fi marcată de concertul Armonii românești susținut de către Lavinia Bocu (mezzosoprano), Pietro Roffi (acordeon Bayan) și Gaetano Falzarano (clarinet).
Un proiect de recital vocal-instrumental, voce-clarinet-acordeon, unic prin specificul melodiilor incluse în repetoriu. Cei trei artisti vor încânta publicul cu asranjamente şi prelucrări folclorice ale compozitorului român Tiberiu Brediceanu, care au fost transcrise special pentru vocea mezzosopranei şi cele două instrumente de către Mugurel Scutăreanu, violonist, dirijor şi compozitor român. T.Brediceanu (1877-1968) – autor al unor cântece intense, pasionale, ale căror versuri vorbesc despre iubiri bântuite, despre trădare şi reconciliere, despre relaţii dintre mame şi fii, despre armonia omului cu natura. Sunt prelucrări folclorice, cântece vesele, în cea mai pură tradiţie de petrecere ţărănească, inclusiv “doina”- forma cea mai autentică şi caracteristică a muzicii populare româneşti.
Lavinia Bocu, mezzosoprană, s-a născut în Municipiul Cluj-Napoca şi e absolventă a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima. Repertoriul clasic abordat corespunde tipului său de voce „mezzosoprană lejeră”, cuprinzând roluri de operă printre care: Cherubino (Nunta lui Figaro), Suzuki (Madame Butterfly), Maddalena (Rigoletto), Lola (Cavalleria Rusticana), Fenena (Nabucco) etc. Acestui repetortoriu i se alătură muzica secolului XX, oratoriu şi lied. În Italia colaborează cu diverse orchestre simfonice şi pianişti de mare clasă. Lucrează cu Opera Lounge Music Management pentru managementul artistic.
Gaetano Falzarano – a absolvit Conservatorul „San Pietro a Majella” din Napoli si a obtinut obținut diploma de nivel academic II în cadrul Conservatorului „Santa Cecilia” din Roma. In prezent este profesor de clarinet la Conservatorul „G.Martucci” din Salerno și prim clarinet în orchestra teatrului Verdi Salerno. Gaetano Falzarano este artist al Josef-MusikOkinawa și Giuliani Reed’s.
Pietro Roffi este un tânăr muzician, solist acordeon clasic. S-a născut în apropiere de Roma în 1992. Începe studiile muzicale la vârsta de 6 ani. In 2015 a absolvit cu maxim de voturi Conservatorul „Santa Cecilia” din Roma sub îndrumarea Prof. Massimiliano Pitocco obţinând şi Menţiunea de Onoare a prestigioasei instituţii muzicale. Este câştigător a numeroase concursuri naţionale şi internaţionale pentru stilul modern, printre care premiul III la Concursul Mondial pentru Acordeon (Spania 2010) şi Premiul I la Concursul Internaţional Castelfidardo (Italia, 2010). Recent a susţinut concerte in China (Beijing), Australia, Argentina cât şi un turneu de concerte în România. Atent la noile „tendinţe” muzicale, îşi lărgeşte repertoriul cu variate compoziţii de muzică contemporană, colaborează cu diverşi compozitori italieni pentru proiecte care vizează acordeonul. Este autorul unui tratat despre compoziţiile pentru acordeonul clasic.
Maratonul cultural propus anul acesta de către Festivalul Propatria va continua pe data de 8 octombrie în aceeași Sala Baldini, cu un alt concert, de data aceasta de pian, Călătorie muzicală prin secole, susținut de către artista sudcoreana Jieun LEE, câștigătoarea Primului Premiu Internațional Music Competition “Dinu Lipatti” 2015 și a Premiului Special “Festival Internațional Propatria – Tinere Talente Românești”.
Lee Jieun, 24 ani, pianistă născută în Corea, a fost premiată în mai 2015 cu Premiul absolut în Concursul Internațional Music Competition for Youth „ Dinu Lipatti” , organizat de Accademia Musicale Mediterranea și găzduit de Accademia di Romania din Roma .
Cu această ocazie, Directorul artistic al Asociației culturale româno-italiene Propatria, Prof. Catalina Diaconu, a decernat tinerei pianiste o recuonoastere specială din partea Direcției Artistice, Premiul Special al Festivalului Internațional Propatria al Tinerelor Talente, care constă în susținerea unui concert la Roma, în cadrul acestei ediții, a cincea, a Festivalului.
Din 2010 până în 2014 Lee Jieun a studiat în Corea cu Alexey Lebedev la Kyungsung University iar actualmente tânăra pianistă studiază la Hochschule fur Musik în Karlsruhe cu Prof. Markus Stange. A urmat numeroase cursuri de perfecționare cu Maeștri precum Alexey Lebedev, Gabriel Kowk, Paul Shenly, Margolina Heiț, Sunghoon Hwang.
În urma premiilor câștigate, Lee Jieun desfășoară o intensă activitate concertistică în cadrul căreia semnalăm câteva ocazii remarcabile pentru cariera tinerei soliste: în 2010 concertul Marelui Premiu la Dongeui University, în 2011 Concertul n. 2 pentru pian și orchestră de C. Saint- Saens alături de Korea New Prime Orchestra, din 2010 până în 2013 a participat la Festivalul Pianistic al Universității Kyungsung, în 2013 Concertul de premiere la Korea International Competition, în 2013 Concertul Marelui Premiu la Concursul Korea Society for Music Competition.
Concertul-premiu programat în cadrul Festivalului Internațional Propatria al Tinerelor Talente, în afară de a fi o nouă dovadă a aprecierii calităților muzicale ale tinerei pianiste de către Direcția artistică a Asociației Propatria, reprezintă, în același timp, un omagiu memoriei marelui pianist român Dinu Lipatti, căruia i-a fost dedicat Concursul Internațional Music Competition for Youth „Dinu Lipatti” în care Lee Jieun a câștigat Premiul absolut în luna mai a acestui an.
Festivalul este organizat şi promovat de către Asociaţia culturală româno-italiană Propatria în colaborare Ambasadei României în Italia şi sprijinul financiar al Ministerului de Externe al României, prin Departamentul Românilor de Pretutindeni bucurându-se de numeroase patronaje acordate de către importante instituţii din Italia: Senatul Republicii, Camera Deputaților, Regione Lazio, Primăria Romei – Sectorul I, Federația italiană de Şah.