Site icon TIMP ROMÂNESC

Tineri muzicieni români la Varna Summer Fest

Orchestra Română de Tineret sub bagheta lui Cristian Mandeal îşi deschide seria turneelor internaţionale din această vară cu un concert pe care îl va susţine la Varna Summer Fest  în seara de 4 iulie 2016, la Centrul de Festivaluri și Congrese din Varna.

            Orchestra Română de Tineret îl va avea ca solist de această data pe tânărul violoncelist Ştefan Cazacu, care va interpreta Variațiuni pe o temă rococo pentru violoncel și orchestră, op. 33 de Ceaikovski. Programul va mai cuprinde Simfonia nr. 1  în Re major, op. 25 – Clasica de Prokofiev şi Simfonia nr. 4 în La major, op. 90 – Italiana de Mendelssohn.

            Festivalul de la Varna a obţinut, de-a lungul timpului, recunoaştere naţională şi internaţională, contribuind în mod substanţial la promovarea culturii muzicale bulgare şi nu numai. De-a lungul timpului, au fost invitate ansambluri de renume internaţional, precum ansamblul Schubert, Cvartetul Borodin, Camerata Amsterdam, Teatrul Naţional Academic de Operă şi Balet – Odesa, Baletul Operei Maghiare, Compania de Balet a Operei Comice din Berlin, Piccola Scala – Milano, Baletul Regal Suedez, Orchestra Simfonică Radio din Leipzig, Orchestra Simfonică Radio din Sankt Petersburg, Orchestra Naţională Radio din Bucureşti. În fiecare an, festivalul aduce pe scena sa tinere talente şi compoziţii interpretate în premieră, precum şi o mare varietate de genuri muzicale de la operă, la concerte simfonice, muzică de cameră şi corală.

            Concertul tinerilor muzicieni români va putea fi ascultat şi de turiştii români aflaţi pe litoralul bulgăresc în această perioadă. La Bucureşti, concertul va fi reluat la Ateneul Român, în seara de 13 iulie, 19, în deschiderea Festivalului Vara magică.

Festivalul Varna Summer Fest este cel mai vechi festival muzical din Bulgaria şi unul dintre evenimentele cu cea mai lungă tradiţie din Europa, dedicate muzicii clasice.

Exit mobile version