Elevii de clasa a VII-a de la Colegiul ”Andrei Şaguna“ din Braşov au participat la ediţia din acest an a Concursului internaţional organizat de NASA cu nouă proiecte, dintre care şapte au fost premiate.
Elevii au avut ca temă să proiecteze mici planete artificiale unde pot locui oameni, ei trebuind să găsească soluţii viabile pentru sustenabilitatea vieţii, de la date tehnice până la cele de convieţuire şi organizare socială.
„Dintre cele nouă proiecte realizate de elevi din clasa a VII-a, două au obţinut premiul al II-lea, unul a obţinut premiul al III-lea, iar patru au obţinut menţiuni. Cele trei echipe care au obţinut premii vor merge la Conferinţa Internaţională de la Toronto, care se va desfăşura în perioada 9-24 mai”, a spus Carmen Tănăsescu, profesorul coordonator al elevilor, citat de libertatea.ro