Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean se află până mâine într-o vizită de lucru la Londra, la invitația omologului său britanic, William Hague. Programul vizitei cuprinde convorbiri ale șefului diplomației române cu ministrul de externe al Marii Britanii, precum și discuții cu Kenneth Clarke, ministru fără portofoliu în cadrul cabinetului premierului britanic, responsabil cu politici şi strategii în domeniul economic, Douglas Alexander, ministru al afacerilor externe în cabinetul “din umbră” al Partidului Laburist (de opoziţie), Baroneasa Frances D’Souza, Speaker-ul Camerei Lorzilor, Lordul Davies of Stamford, preşedintele Grupului Parlamentar Mixt Marea Britanie – România.
Ministrul Titus Corlăţean va susţine un discurs la Royal United Services Institute for Defence & Security Studies (RUSI), având ca temă “Europe’s Eastern Partnership: the prosperity and security agenda”.
Vizita se înscrie în demersurile politico-diplomatice menite să diversifice şi să aprofundeze relațiile bilaterale româno-britanice şi să promoveze intensificarea cooperării între cele două state pe teme de interes comun la nivel european şi internațional. Discuţiile se vor axa pe consolidarea Parteneriatului Strategic din perspectiva valorificării întregului potențial de cooperare existent între cele două state, iar în plan european, pe teme precum: liberalizarea pieţei britanice a muncii pentru cetăţenii români, viitorul Europei, politica de extindere, Parteneriatul estic şi Summit-ul de la Vilnius, securitatea energetică, agenda digitală.
Discuțiile vor prilejui, totodată, prezentarea priorităților Președinției în exerciţiu a României la SEECP şi abordarea subiectelor prioritare ale agendei internaţionale precum: Siria, Afganistan, Iran, Procesul de Pace din Orientul Mijlociu.