Site icon TIMP ROMÂNESC

Titus Corlățean i-a amintit lui Serghei Lavrov despre angajamentul asumat în 1999, la Istanbul

Federația Rusă s-a angajat, încă în 1999, să-şi retragă muniţiile din regiunea de est a Republicii Moldova și această chestiune trebuie respectată. Afirmația aparține ministrului român de Externe, Titus Corlățean, și a fost făcută ieri în cadrul unei conferințe de presă. Politicianul a făcut această remarcă în contextul declarațiilor omologului său rus, Serghei Lavrov, în timpul întrevederii cu șefa diplomației moldovene, Natalia Gherman. Poziţia României ţine de angajamentele pe care Federaţia Rusă şi le-a luat şi, în final, de decizia Summitului OSCE de la Istanbul din 1999. Vorbim de retragerea trupelor ruse şi a armamentului şi vorbim, până la urmă, şi de opţiunea suverană a statului Republica Moldova faţă de această chestiune. Evident că tema este mai complexă şi este mai delicată”, a subliniat Titus Corlăţean, citat de evz.ro.

Oficialul a reiterat necesitatea discutării „aspectelor de fond” la negocierile în format 5+2 (Chişină, Tiraspol, Ucraina, Rusia, OSCE, plus SUA şi UE ca observatori) în contextul în care reprezentanţii Tiraspolului refuză să abordeze la aceste întâlniri probleme statutului politic al regiunii.

„Am avut o poziţie asemănătoare la Moscova – atât România, cât şi Federaţia Rusă, prin poziţia exprimată la conferinţa de presă de către ministrul Lavrov, am salutat necesitatea unor progrese în formatul 5+2 pe aspectele de fond, care până acum au fost evitate. Faptul că a avut loc această întâlnire în format 5+2 este bine, dar nu s-a intrat pe chestiunile de fond, acelea mai dificile, şi este nevoie în continuare de promovarea unui set de măsuri de creştere a încrederii”, a mai afirmat ministrul român al Afacerilor Externe.

Exit mobile version