Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a avut marți, o întrevedere cu Dacian Cioloş, comisar european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, în contextul participării oficialului european la cea de-a doua ediţie a Forumului Anual al Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD). Discuţiile au constat într-un schimb de opinii asupra dosarelor de actualitate pe agenda europeană, inclusiv din perspectiva rolului pe care Comisia Europeană îl deţine în derularea procesului legislativ european şi de implementare a măsurilor convenite în cadrul politicilor europene.
Întrevederea a reliefat aprecierea comună pentru organizarea la Bucureşti a celei de-a doua ediţii a Forumului Anual al Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD) şi pentru discuţiile substanțiale derulate cu această ocazie. A fost reiterat rolul constructiv pe care participarea la Forum, atât la nivel guvernamental, cât şi la nivelul autorităţilor locale, mediului academic şi al societăţii civile, îl generează pentru implementarea de proiecte de substanţă, în cadrul Strategiei Dunării, pe domenii de interes comun, cu impact direct asupra obiectivului dezvoltării regionale. Cei doi oficiali au reiterat necesitatea unui angajament politic puternic din partea statelor SUERD pentru finanţarea şi implementarea proiectelor promovate prin Strategia pentru Regiunea Dunării.
În cadrul discuţiilor, au mai fost abordate şi aspecte privind Parteneriatul Estic, cu accent pe obiectivele viitorului Summit de la Vilnius şi perspectivele post Summit în relaţia cu statele partenere. Ministrul Corlăţean a reiterat interesul special al României pentru avansarea parcursului european al Republicii Moldova, prin parafarea integrală a Acordului de Asociere şi a Acordului Aprofundat şi Cuprinzător de Comerţ Liber/ DCFTA şi semnarea acestora în viitorul apropiat.
Şeful diplomaţiei române a salutat reacţia fermă şi promptă a Comisiei Europene prin măsura de sprijin propusă de liberalizare a importului de vinuri UE provenind din Republica Moldova. De asemenea, ministrul Corlăţean a reiterat susţinerea României pentru avansarea dialogului pe vize în perspectiva liberalizării regimului aplicabil cetăţenilor Republicii Moldova în viitorul apropiat.