“Este un semnal puternic şi fără echivoc al deciziei românilor pentru viitorul Europei. Mulţumesc românilor care, prin prezenţa lor la aceste alegeri pentru Parlamentul European, au arătat că vor ca vocea României să conteze în Europa”, consideră ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, apreciind că, prin votul exprimat România a demonstrat încă o dată ataşamentul ferm faţă de proiectul construcţiei europene.
“Consider, totodată, că prin forțele politice pe care românii le-au desemnat, în urma votului lor, să îi reprezinte în viitorul Parlamentul European, România se menține printre statele membre ataşate proiectului politic european. Acest atașament este demonstrat inclusiv de lipsa unor formaţiuni politice cu un program anti-UE”, mai reliefează Corlățean.
Acesta subliniază că este necesar ca întreaga Europă democratică să se mobilizeze şi să acţioneze unit pentru a stopa răspândirea acestor curente populiste care pun în pericol tradiţia democratică a Europei, “precum şi întreg setul de valori şi principii care au construit de-a lungul timpului acest proiect politic unic, cu beneficii tangibile pentru toți cetățenii europeni”.
“Avem nevoie, în aceste momente, să arătăm că solidaritatea, ataşamentul pentru valorile fundamentale europene își găsesc o transpunere practică neechivocă. Forţelor democratice din Parlamentul European le revine, astfel, datoria de a combate tendinţele eurofobe şi xenofobe care au rezultat în urma alegerilor de ieri din unele state europene”.
Corlățean este de părere că românii trebuie să dea substanță combaterii extremismului în Europa, prin adoptarea unei abordări constructive, care, prin acţiuni îndreptate spre rezultate, să demonstreze cetăţenilor europeni că soluţia este Uniunea Europeană, “iar problema o constituie tocmai izolarea de Uniune pe care o propun partidele anti-UE”.