Site icon TIMP ROMÂNESC

Titus Corlăţean: Schimburile comerciale dintre România şi Turkmenistan trebuie intensificate!

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, l-a primit ieri, pe prim-adjunctul ministrului turkmen al afacerilor externe, Vepa Hadjiev. În cadrul întrevederii a fost reliefată prioritatea pe care cele două părţi o acordă dezvoltării şi aprofundării relaţiei bilaterale de parteneriat, ministrul Titus Corlăţean subliniind necesitatea intensificării cooperării în vederea obţinerii unor rezultate concrete, în beneficiul ambelor părţi, cu precădere în domeniul economic. Astfel, ministrul român de externe a subliniat necesitatea ca relaţiile economice bilaterale să atingă nivelul foarte bun al relaţiilor politice. Dinamica oscilantă a schimburilor comerciale româno-turkmene demonstrează că potenţialul de cooperare al celor două ţări este insuficient valorificat, ministrul Titus Corlăţean evidenţiind nevoia unor demersuri mai energice pentru intensificarea şi diversificarea schimburilor comerciale, dar şi a proiectelor concrete cu implicarea companiilor româneşti în domenii precum cele economic, energetic, IT, transporturi, managementul resurselor de apă etc.

Şeful diplomaţiei române a salutat organizarea la Bucureşti a sesiunii Grupului de lucru româno-turkmen pentru cooperarea în domeniul transporturilor, pe 16 aprilie, al cărui principal scop îl constituie utilizarea de către fluxurile de mărfuri turkmene a portului românesc Constanţa, precum şi avansarea proiectului Coridorului de Transport de Marfă Marea Neagră – Marea Caspică, co-iniţiat de România şi Turkmenistan.

Ministrul Titus Corlăţean a exprimat totodată necesitatea dezvoltării cooperării bilaterale în domeniul energetic şi a trecut în revistă dezvoltările regionale recente. Ministrul român al afacerilor externe a reiterat importanţa pe care România o acordă respectării dreptului internaţional, ca fundament al dezvoltării relaţiilor dintre state. În contextul actual, în care frontierele din Regiunea Mării Negre au fost modificate ilegal, prin încălcarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, cooperarea dintre România şi Turkmenistan, respectiv dintre regiunile din care fac parte, reprezintă un instrument esenţial în asigurarea stabilităţii şi prosperităţii popoarelor noastre.

Partea turkmenă a transmis invitaţia din partea lui Raşid Meredov, vicepremier şi ministru al afacerilor externe al Turkmenistanului, adresată ministrului Titus Corlăţean de a efectua o vizită la Aşgabat, în cursul acestui an. Ministrul Corlăţean a mulţumit pentru invitaţia primită şi a exprimat interesul său de a vizita Turkmenistanul, contactele la nivel de ministru al afacerilor externe reprezentând un instrument deosebit de util pentru extinderea şi aprofundarea relaţiilor bilaterale.

Exit mobile version