Premierul Dacian Cioloș a trimis omologului său din Republica Moldova, Pavel Filip, o scrisoare prin care îndeamnă la un dialog civic între autorități și reprezentanții societății civile, ca premisă a reconfirmării dorinței de reformare a statului. Totodată, premierul român reafirmă sprijinul României pentru Republica Moldova și cetățenii săi și detaliază aspecte cheie pentru accesarea împrumutului acordat de România.
”Aceste reforme reprezintă nu doar implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, ci sunt cel mai bun garant al stabilităţii şi prosperităţii pentru cetăţenii Republicii Moldova. Mai mult, stabilitatea statului şi promovarea susţinută a reformelor, mai ales a celor legate nemijlocit de consolidarea statului de drept, sunt procese în strânsă dependenţă, care se întăresc şi susţin reciproc, răspunzând, în acelaşi timp, şi dorinţelor cetăţenilor”, a arată în document.
Printre criteriile pe care autoritățile Rep. Moldova trebuie să le ia în considerare pentru crearea condiţiilor necesare transferării primei tranşe de 60 milioane de euro din creditul rambursabil de 150 de milioane de euro, sunt menționate prioritizarea clară a implementării Agendei de Asociere Uniunea Europeană-Republica Moldova, numirea Guvernatorului Băncii Naţionale, cu respectarea criteriilor de profesionalism şi integritate, auditarea băncilor importante din Republica Moldova, stabilirea unei foi de parcurs (roadmap) pentru ajungerea rapidă la un acord cu FMI, iniţierea unui pachet legislativ pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri, în baza unui proces de consultare transparentă a societăţii civile şi a reprezentanţilor mediului de afaceri.
Lansarea unei analize sistemice a vulnerabilităţilor din sistemul bancar şi fixarea unui calendar legislativ de corectare a acestora, cu accent pe consolidarea prerogativelor de reglementare ale Băncii Naționale, asigurarea transparenţei acţionariatului şi tranzacţiilor din sistemul bancar, contracararea spălării banilor şi a transferurilor prin circuite nereglementate, prezentarea unui plan de actualizare şi aplicare a Strategiei de Reformare a Sectorului Justiţiei şi a Strategiei Naţionale Anticorupţie, inclusiv o evaluare a performanței Procuraturii și Centrului Național Anticorupție, actualizarea legislației anticorupție, reformarea procuraturii și a sisemului de control a averilor, sunt alte condiții asupra cărora guvernul Roomâniei atrage atenția.
”Aceste recomandări de măsuri, exprimate şi în cursul discuţiilor avute la Bucureşti, la 26 ianuarie 2016, vor asigura, în opinia noastră, premisele necesare pentru consolidarea stabilităţii Republicii Moldova şi pentru transferarea sprijinului financiar al României. Vor asigura, de asemenea, premisele relansării parteneriatelor Republicii Moldova cu alți parteneri internaționali și financiari.
Până la acel moment, în spiritul abordării graduale discutate, la nivelul Guvernului României vor fi luate măsurile necesare pentru conturarea unui ajutor de urgenţă (umanitar) pentru Republica Moldova, respectiv pentru intensificarea cooperării sectoriale şi relansarea unor proiecte strategice”, se arată în scrisoarea transmisă de Dacian Cioloș omologului său moldovean.