Comunitatea istorică românească din Ungaria se pregătește să întâmpine sărbătoarea Nașterii Domnului, prețuind colindele și obiceiurile tradiționale românești. În această perioadă, au loc spectacole de colinde, serbări organizate de școlile unde învață copiii românilor, manifestări religioase.
Astfel, în seara zilei de 12 decembrie, consulul general Florin Vasiloni a primit la reşedinţa sa colindul Corului „Pro Musica”. La acest moment a participat PS Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, care a fost însoţit de clerici din cadrul episcopiei și reprezentanți ai comunității istorice românești din Ungaria.
„Pro Musica” este un cor format în special din intelectuali români din Ungaria, împlinind în acest an 27 de ani de la înfiinţare. De atunci, mentorul grupului este artistul plastic Ştefan Oroian (membru al prezidiului Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria). Timp de 20 de ani, corul a fost dirijat de maestrul Gh. Fluieraş din Arad, în prezent fiind pregătit de către dirijorul Adrian Bughi, originar din acelaşi oraş, se arată într-un comunicat de presă.
În această perioadă, un grup de studenţi ai Universităţii din Oradea, sub coordonarea prof. Ioan Horga, decanul Facultaţii de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, au efectuat o vizită la Gyula, ocazie cu care au prezentat colinde româneşti la sediul misiunii diplomatice româneşti, și, însoţiţi de şeful misiunii, au vizitat Catedrala Ortodoxă „Sf. Nicolae” din Gyula.
De asemenea, la reședința consulului general Florin Vasiloni a ajuns și un grup de colindători condus de instructorul Gheorghe Gros, originar din Chitighaz (Ketegyhaza). Aceștia au fost însoțiți de membri renumitei formații folclorice „Dubașii din Tomești”, din jud. Timiș.
În ziua de 13 decembrie, o delegație a Consiliului Județean Hunedoara, condusă de vicepreședintele Daniel Andronache, a vizitat Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula, unde a donat 5.000 de cărți. De asemenea, membrii Ansamblului „Drăgan Muntean” din Deva au oferit publicului format din profesori și elevi ai școlii, un program de colinde românești.