În ziua nunţilor, pe 16 octombrie, începând cu orele 13:00, în satul bucovinean de pe teritoriul Muzeului arhitecturii populare din regiunea Cernăuți vor răsuna cântece strămoşeşti şi dansuri populare, hore bătrâneşti şi multe, multe alte surprize. Toate acestea deoarece la Muzeul arhitecturii populare din regiunea Cernăuţi se va desfăşura cea de-a II-a ediţie a sărbătorii etno-folclorice “Toamna nunţilor”.Printre organizatorii festivalului, Departamentul cultură din cadrul Adminsitraţiei regionale de stat, Centrul metodic de cultură al Bucovinei şi Muzeul arhitecturii populare, care va găzdui manifestarea şi întreg alaiul de nuntă.
Socrii mari cu socrii mici, mirii şi miresele vă invită la o nuntă tradiţională românească şi o nuntă ucraineană, cu tradiţii şi obiceiuri româneşti şi ucrainene de nuntă, alte tradiţii frumoase şi unice acestui picior de plai mioritic, scrie Bucpress.eu.