Prestigiosul premiu Eldsjälspriset 2020 al Academiei Suedeze de Carte pentru Copii i-a revenit, anul acesta, româncei Arina Stoenescu. Anunțul a fost făcut joi, 8 octombrie, iar juriul Academiei a argumentat că traducătoarea „muncește neobosit dincolo de granițele lingvistice și culturale cu o abilitate specială de a transforma idei în realitate”. „Un rezultat al implicării sale (Arina Stoenescu n.a.) este proiectul Harap Alb în care este inclusă Biblioteca romilor pentru copii, o bibliotecă pentru copii, în București cu o colecție unică de carte pentru copii în limba romani. Arina este o promotoare a dreptului copiilor de a avea acces la cărți în propria lor limbă, care totodată traduce și editează cărți de calitate la micro-editura sa Pionier Press. Astfel, ea este în toate privințele o laureată demnă a premiului Eldsjälspriset 2020”, se mai arată în explicația juriului. Ceremonia de decernare a premiului Eldsjälspriset 2020 va avea loc ulterior în această toamnă.
Începând cu anul 1990, premiul Eldsjälspriset al Academiei Suedeze de Carte pentru Copii se acordă anual „unei persoane sau grup de persoane care, cu entuziasm și energie deosebită, a lucrat activ pentru a aduce copiii și tinerii în contact cu literatura de calitate sau care, într-un fel sau altul, a contribuit la trezirea interesului și înțelegerii lor asupra importanței limbii”.
În această vară, ICR Stockholm a colaborat cu laureata premiului, Arina Stoenescu, în cadrul proiectului „Citim împreună cu Harap Alb – Lecturi digitale de cărți pentru copii și discuții despre literatura pentru copii”, care a prezentat o serie de lecturi multilingve pentru copii în format digital (în limbile română, suedeză, engleză și romani- kelderash) și discuții despre literatura pentru copii cu scriitoare cunoscute și apreciate din România.
Arina Stoenescu este din 1987 stabilită în Suedia. Activează ca designer independent, editor, traducător și cadru universitar. Interesul profesional este dedicat culturii pentru copii și artei tipografierii. Momentan lucrează la teza de doctorat cu tema „Tipografiere și politică în România comunistă 1948–1989” la catedra de istoria cărții a Universității din Lund. Arina Stoenescu este fondatoarea micro-editurii Pionier Press înființată în 1991 și profilată pe carte bilingva pentru copii și tineret. Colecția de carte pentru copii Harap Alb reunește titluri publicate în colaborare cu Asociația Harap Alb, asociație care are ca scop realizarea proiectului de cultură literară pentru copii, Casa cu povești Harap Alb, inspirat de modelul suedez Junibacken de la Stockholm.