Începând de azi, 17.06.2020, în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, s-a reluat traficul internațional de persoane și mărfuri prin mai multe puncte de trecere a frontierei deschise la granița cu Bulgaria, R. Moldova, Ucraina și Serbia, după cum urmează:
- T.F. Negru Vodă rutier şi feroviar (județul Constanța)
- T.F. Turnu Măgurele rutier (bac) şi portuar (județul Teleorman)
- T.F. Porţile de Fier II rutier (judeţul Mehedinţi)
- T.F. Jimbolia feroviar (județul Timiș).
- T.F. Sighetu Marmației rutier (județul Maramureș)
Măsura va contribui la fluidizarea traficului prin punctele de trecere, în contextul măsurilor de relaxare pentru efectuarea călătoriilor internaționale si a creșterii valorilor de trafic la frontieră.
La granița cu Ungaria, încă de la mijlocului lunii mai, traficul a fost reluat gradual, în prezent fiind operaționale 11 puncte de trecere a frontierei (10 în regim internaţional pentru persoane, autoturisme şi camioane şi 1 pentru lucrătorii transfrontalieri), sens în care recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor acestora, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor în unele dintre acestea.
În continuare rămâne suspendată temporar, total sau parțial, activitatea prin următoarele puncte de trecere a frontierei de stat, astfel:
La frontiera româno-ungară:
- T.F. Carei – feroviar, județul Satu Mare.
- T.F. Săcuieni, judeţul Satu Mare (cu excepția lucrătorilor transfrontalieri)
La frontiera româno-bulgară:
- T.F. Lipniţa, județul Constanța
- T.F. Dobromir, județul Constanța
- T.F. Bechet (cu excepția traficului de marfa)
La frontiera româno-ucraineană:
- T.F. Isaccea, județul Tulcea
La frontiera româno-moldoveană:
- T.F. Rădăuţi Prut, judeţul Botoşani
- T.F. Oancea, judeţul Galaţi
La frontiera româno-sârbă:
- T.F. Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi (cu excepția traficului de marfă)
- T.F. Orşova, judeţul Mehedinţi
- T.F. Moldova Noua, judeţul Caraş-Severin
- T.F. Naidăș, judeţul Caraş-Severin
- T.F. Vălcani, judeţul Timiş
- T.F. Stamora Moraviţa, judeţul Timiş – feroviar (cu excepția traficului de marfă)
- T.F. Lunga, judeţul Timiş
- T.F. Foeni, judeţul Timiş
Mai multe informaţii privind situaţia punctelor de frontieră se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.