Site icon TIMP ROMÂNESC

Traficant de droguri român, condamnat în SUA

Foto: Poliția Belgiană

Un membru al unei grupări infracționale specializată în trafic de droguri prin darknet a fost condamnat de instanțele din SUA. Acesta a fost prins de polițiștii români și extrădat către autoritățile din SUA, în urma unei ample operațiuni desfășurată în comun cu Poliția Belgiană, Homeland Security Investigations și Drug Enforcement Administration din S.U.A., cu sprijinul Europol și Eurojust.

La 11 aprilie a.c., U.S. District Court a dispus condamnarea la 36 de luni de închisoare a unui membru al unei grupări infracționale organizate, specializată în trafic internațional de droguri, prin darknet. Cel în cauză și liderul aceleiași grupări, ambii cetățeni români, au fost depistați în România, la data de 3 mai 2016, de polițiștii antidrog din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Inspectoratul General al Poliției Române, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T..

Acțiunea a fost desfășurată în cadrul unei ample operațiuni desfășurată de polițiștii români împreună cu polițiștii belgieni și a beneficiat de sprijinul D.E.A. (Drug Enforcement Administration) și H.S.I. (Homeland Security Investigations) din S.U.A., EUROPOL și EUROJUST.

Pe lângă cei doi români, membri ai grupării infracționale, care au fost depistați în România, în acest caz au mai fost făcute 17 arestări în Belgia. Din cercetări a reieșit că gruparea infracțională ar fi livrat peste 500 kilograme de MDMA și pastile ecstasy în SUA, Finlanda și Suedia, folosind Silk Road, un tip de rețea suprapusă care facea parte din rețeaua globală de internet (darknet), iar pentru plata drogurilor ar fi acceptat inclusiv bitcoin (monedă virtuală). Liderii grupării ar fi recrutat mai multe persoane în grupul infracțional, care să se ocupe de livrarea drogurilor.

Cei doi români au fost ulterior extrădați în SUA – District of Colorado, în iulie și octombrie 2016, unde au fost cercetați și judecați, unul dintre aceștia primindu-și sentința, celălalt, liderul grupării, riscând o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare.

Exit mobile version