În perioada minivacanţei de Sf. Maria, traficul prin punctele de trecere ale frontierei s-a menţinut la valori ridicate, fiind înregistrată o creştere cu 50% faţă de perioada similară a anului trecut.
Cele mai mari valori de trafic au fost înregistrate la frontiera de sud însă, în urma gestionării situaţiei prin dispunerea unor măsuri imediate de fluidizare, media timpilor de aşteptare la frontieră s-a încadrat în valorile normale pentru această perioadă.
În perioada minivacanţei de Sf. Maria (14.08 – 18.08.2019, ora 08.00), frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 1.511.000 de persoane, din care 686.000 pe sensul de intrare în ţară şi 825.000 pe sensul de ieşire din ţară şi 360.000 mijloace de transport. Comparativ cu o perioadă similară a anului trecut, s-a constatat o creştere a traficului cu 50% la persoane si cu 48 % la mijloace de transport.
Cele mai tranzitate puncte de trecere ale frontierei au fost cele de la frontiera comună româno-bulgară, pe unde au trecut graniţa peste 437.000 persoane, precum şi cele de la frontiera româno-ungară unde au efectuat formalităţile aproximativ 435.000 persoane, cele mai tranzitate fiind PTF Giurgiu şi PTF Nădlac II (191.000, respectiv 182.000 de treceri). De asemenea, în această perioadă prin punctele aeroportuare au trecut graniţa aproximativ 270.000 persoane, atât pe sensul de ieşire, cât şi pe cel de intrare în ţară, având în vedere că ne aflăm în plin sezon estival şi mulți turiști români se deplasează în afara granițelor țării.
Poliţia de Frontieră Română a dispus măsuri de suplimentare a personalului, sens în care aproximativ 4.000 de poliţişti de frontieră au desfăşurat, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.
A fost folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora şi în cele mai tranzitate, în funcţie de trafic, au fost suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor.
În urma măsurilor dispuse, traficul călătorilor prin punctele de trecere ale frontierei, în perioada referinţă, s-a desfăşurat fluent și operativ, iar media timpului de aşteptare la frontieră s-a încadrat în valorile normale pentru această perioadă.
Şi pentru perioada următoare, Poliţia de Frontieră a luat toate măsurile necesare astfel încât traficul de persoane si autovehicule prin punctele de frontieră să se desfăşoare în condiţii normale. Sunt menţinute măsurile organizatorice de suplimentare a personalului repartizat la controlul documentelor până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic. De asemenea, vor fi suplimentate arterele de control, pe sensul de ieşire sau intrare în ţară, după caz, în limita configuraţiei punctelor de trecere a frontierei.
Recomandări:
Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia aglomerărilor. Reamintim că la granița cu Bulgaria sunt deschise unsprezece puncte de trecere ale frontierei: P.T.F. Giurgiu – Ruse, P.T.F. Calafat – Vidin P.T.F. Bechet – Oreahovo (bac), P.T.F. Zimnicea – Șvitșov (bac), P.T.F. Turnu Măgurele – Nicopole (bac), P.T.F. Vama Veche – Durankulak, P.T.F. Ostrov – Silistra, P.T.F. Negru Vodă – Kardam, P.T.F. Călăraşi-Silistra (bac),P.T.F. Lipnița – Kainardja şi P.T.F. Dobromir – Krushar, ultimele două fiind pentru autovehicule cu greutate totală maxim admisă de 3,5 tone, iar programul de funcționare fiind de la ora 08:00 la ora 20:00
Pregătirea din timp a documentelor de călătorie pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cu celeritate, precum şi verificarea şi pregătirea documentelor necesare minorilor la ieşirea din ţară, în vederea scurtării timpului de control.