La 10 octombrie a.c., Poliția Română, prin Direcția Rutieră, desfăşoară o acţiune, la nivel naţional, pentru verificarea activităţii de transport public de persoane, inclusiv a autovehiculelor special destinate transportului de elevi.
În prima parte a acţiunii, în 4 ore, în cadrul activității de verificare a transportului de persoane (fără transport elevi), poliţiştii au verificat 3.416 autovehicule, au aplicat 894 de sancţiuni contravenţionale, au reţinut 62 de permise de conducere şi au retras 55 de certificate de înmatriculare auto.
Dintre sancţiunile aplicate, 692 au fost pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 137 pentru nerespectarea prevederilor H.G. nr. 69/2012, 25 pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 37/2007, privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, 18 pentru alte acte normative privind transporturile rutiere și 22 pentru nerespectarea prevederilor altor acte normative.
În cadrul activităților de control, polițiștii rutieri au reținut 62 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice (31 pentru consumul de alcool și 31 pentru alte abateri).
De asemenea, au fost dispuse 14 măsuri complementare, dintre care 11 de imobilizare a autovehiculului și 3 de suspendare a dreptului de utilizare a autovehiculului.
Tot pe parcursul acţiunii, au fost constatate 5 infracțiuni, dintre care 3 de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană care se află sub influența băuturilor alcoolice și 2 alte infracțiuni.
În cadrul activității de verificare a transportului de elevi, polițiștii au verificat 891 de autovehicule pentru transport elevi și au aplicat 97 de sancțiuni contravenționale, dintre care 91 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 6 pentru nerespectarea prevederilor H.G. nr. 69/2012.
De asemenea, au fost reținute 6 permise de conducere, dintre care 2 pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și 4 pentru alte abateri, fiind retrase 6 certificate de înmatriculare.