Primul eveniment al programului permanent lansat de reprezentanţa ICR la New York dedicat industriilor creative, Romanian Annual Fashion Showcase, debutează cu un prim eveniment inspirat de tradiţiile româneşti, vineri, 6 martie 2020, ora 18.30. Sediul ICR New York din Manhattan va găzdui viziunea contemporană originală a trei apreciaţi designeri români, recunoscuţi pentru abordările inovative şi a brandurilor lor reprezentative: Alexandra Popescu-York, Corina Leca (DeCorina Hats) şi Alina Marica (Maressia).
Tema evenimentului porneşte de la tradiţia şi semnificaţia Mărţişorului, simbolul românesc al începutului primăverii, înnoirii şi norocului, inclus pe lista Patrimoniului UNESCO, evidenţiind creativitatea şi originalitatea designului vestimentar românesc, precum şi relevanţa contemporană a tradiţiilor româneşti, reimaginate într-o abordare cât se poate de actuală.
Programul Romanian Annual Fashion Showcase urmăreşte, pe lângă promovarea valorilor culturale autentice româneşti, a industriilor creative autohtone, cu o pondere tot mai mare în economia naţională şi în care designul vestimentar şi artele textile ocupă un rol important, conectarea publicului american cu bogăţia culturii noastre tradiţionale.
Programul va avea un caracter permanent şi va fi dezvoltat în fiecare an, incluzând atât designeri consacraţi, cât şi tineri reprezentanţi ai industriilor creative.