Site icon TIMP ROMÂNESC

Trei directori de școli de limbă română din Transnistria, decorați de președintele Klaus Iohannis de Ziua Internațională a Profesorului

sursa foto: Radio Chișinău

De Ziua Internațională a Profesorului (5 octombrie) trei directori de școli de limbă română din Transnistria, – Eleonora Cercavschi, Eugenia Halus și Constantin Sucitu, – au fost decorați de președintele României, Klaus Iohannis, în semn de înaltă prețuire pentru contribuția semnficativă la promovarea valorilor democratice în Republica Moldova, pentru consolidarea comunităților de limbă și civilizație de o parte și de alta a Prutului”, anunță Radio Chișinău.

Ceremonia a avut loc la Ambasada României în Republica Moldova, în prezența ambasadorului Daniel Ioniță și a viceprim-ministrului pentru Reintegrare, George Bălan.

sursa foto: Radio Chișinău

Eleonora Cercavschi conduce Liceul Ștefan cel Mare și Sfânt din Grigoriopol. A fost decorată cu ordinul ”Meritul pentru Învățământ în grad de comandant”.

După 25 de ani ne-am fi dorit să avem alte succese, să avem o altă viață mai prosperă. Cu părere de rău, nu prea am înregistrat succese de care noi astăzi, românii din Transnistria, să ne bucurăm”, este de părere Eleonora Cercavschi.

Directorul Liceului ”Evrica” din Râbnița, Eugenia Halus, a fost decorată cu ordinul ”Meritul pentru Învățământ în grad de ofițer”. 

sursa foto: Radio Chișinău

Din 1989, împreună cu părinții și copiii am reușit să rezistăm. Este o mândrie când într-o regiune în care se vorbește peste tot în limba rusă, să auzi o vorbă în limba română. Consider că și copiii sunt adevărați eroi”, afirmă Eugenia Halus.

Constantin Sucitu, directorul gimnaziului Corjova, din Raionul Dubăsari, este profesor de aproape 60 de ani.

sursa foto: Radio Chișinău

De când m-am simțit, ca pedagog, am iubit această profesie și cred că până la ultima suflare am să dau toată silința să educ copiii în spiritul patriotismului, al limbii noastre române, al țării. Sper că la 2018, la împlinirea a o sută de ani de la Marea Unire, să aibă loc reunirea cu Țara Mamă. Ea este și țara mea, fiindcă eu m-am născut în perioda în care Basarabia era parte a României Mari”, spune profesorul Sucitu.

Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, a vorbit despre sacrificiul profesorilor.

Dumneavoastră, cu dedicație, cu sacrificiu, cu dăruire, ați reușit să păstrați insule de românism în acel teritoriu greu încercat de istorie și de viață. Sacrificiul și dedicația dumneavoastră au dorit a fi recompensate cu înalte distincții de către statul român”, a subliniat Daniel Ioniță.

În stânga Nistrului activează opt instituții cu predare în limba română. Ca urmare a migrației, dar în cea mai mare parte ca urmare a presiunilor constante din partea administrației separatiste de la Tiraspol, în ultimii 10 ani numărul elevilor la aceste instituții a scăzut de la aproximativ 5.000 la mai puțin de 800.

Exit mobile version