Site icon TIMP ROMÂNESC

Trei viitori neurochirurgi români, îndrumaţi de profesori de renume mondial la Cluj

Tinerii chirurgi şi studenţi de la medicină vor avea un plus de pregătire, după cursurile organizate pentru prima dată la Cluj-Napoca de Federatia Mondiala a Societatilor Neurochirurgicale (WFNS), unde le vor preda profesori de excelenţă în domeniul neurochirurgiei.

Medicii şi studenţii înscrişi au ocazia să înveţe, în perioada 16-20 iulie, meserie de la neurochirurgi excepţionali din toată lumea, cu 20, 30 de ani de experienţă în spate, printre care şi coordonatorul cursului la nivel local, Prof. Dr. Ioan Ştefan Florian, Concenzio Di Rocco (Italia), Helmut Bertalanffy (Germania), Juraj Steno (Slovacia), Vladimir Benes (Cehia), Mehmet Zileli (Turcia), Scott C. Robertson (SUA).

„Prin aceste cursuri, care vor fi exclusiv teoretice, dorim să-i inspirăm pe tinerii chirurgi să lucreze din greu în neurochirurgie pentru a deveni cât mai buni. Este important să aibă performanţe foarte bune, nu doar pentru ei ci şi pentru populaţie, bineînţeles. Urmărim şi un schimb de idei, pentru că fiecare ţară şi-a dezvoltat domeniul neurochirurgiei într-un anumit fel, şi mai urmărim să ne inspirăm unii pe alţii, să învăţăm unii de la alţii”, a spus unul dintre preşedinţii proiectului, profesorul Helmut Bertalanffy.

Principalele subiecte abordate sunt tumorile intraventriculare, leziunile craniovertebrale şi malformaţiile arteriovenoase.

Nu doar performanţele cât mai bune ale medicilor sau viitorilor medici sunt importante ci şi condiţiile în care aceştia lucrează, după cum a menţionat profesorul german Bertalanffy: „Politicienii din România trebuie să fie mai conştienţi de faptul că numeroşi chirurgi foarte buni aleg să plece în străinătate pentru că acolo sunt plătiţi mult mai bine decât aici. Ei trebuie să creeze condiţii aici, în aşa fel încât să nu mai plece medicii de aici, din contră, să vină alţi chirurgi buni din străinătate pentru a lucra în România„.

Cursurile de vară sunt organizate împreună cu Societatea Română de Neurochirurgie, Societatea de Studiu in Neuroprotecţie şi Neuroplastie, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca şi Societatea Neurochirurgicală din Sud-Est (SeENS).

Exit mobile version