Cătălin Cornea, directorul Electroputere VFU (fosta Remar), dă asigurări că trenurile modernizate la Paşcani sunt în stare bună, în acest moment ele fiind la stadiul de reglare tehnică. Într-un interviu acordat pentru portalul deschide.md, Cornea a declarat că toate trenurile sunt apte de serviciu.
”Primul tren livrat în iunie 2012 este în acest moment în stare de funcţionare şi la această oră se află în parcurs, în probe de reglaj. Trenrile doi şi trei sunt apte de serviciu, iar trenul patru se află în procedură de punere în funcţiune în regim dinamic. Sperăm ca în curând să primească avizul nostru şi al clientului nostru din punct de vedere tehnic pentru a fi pus în exploatare”, a declarat directorul
Totodată, el a mai spus că cel de-al cincilea tren modernizat va ajunge în Republica Moldova în prima decadă a lunii septembrie.
Presa de peste Prut a semnalat faptul că din cele patru trenuri modernizate Paşcani, România, doar unul circulă pe căile ferate ale Moldovei, celelalte trei staţionează în depoul gării din cauza defecţiunilor tehnice.
Ministrul Transporturilor din Republica Moldova, Vasile Botnari, afirma că motoarele trenurilor s-au defectat, au apărut vibraţii suspecte ale vagoanelor, iar vopseaua s-a şters deja, motiv pentru care reparațiile trebuie făcute pe cheltuiala firmei românești. ”Conform contractului trebuie să se menţină zece ani“, a spus ministrul aflat într-o vizită recentă la Întreprinderea de Stast ”Calea Ferată din Moldova”.
Modernizarea celor cinci trenuri ale CFM costă în total 11 milioane de euro.
Ultimul din cele 5 trenuri procurate de CFM de la fabrica din Paşcani urmează să ajungă în Republica Moldova în luna septembrie a anului curent. Astfel, proiectul de renovare a celor 5 trenuri moldoveneşti va intra, practic, în stadiul final. Va rămâne doar ca acestea să fie date în exploatare.