Acasă Cultura / Culte „Treptele Coroanei”

„Treptele Coroanei”

Aniversare Marilena Rotaru la Casa Artelor Dinu Lipatti

Casa Artelor Dinu Lipatti organizează vineri, 26 august 2022, de la orele 19:00, Evenimentul dedicat aniversării renumitei realizatoare de filme documentare, programe de televiziune și spectacole, dar și scriitoare, Marilena Rotaru la împlinirea vârstei de 75 de ani.

Evenimentul face parte din Programul „La Aniversare” care a fost creat de pianista și regizoarea Alice Barb, directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti în anul 2018, din dorința de a celebra marile personalități ale Culturii române la ceas aniversar. În cadrul Programului „La Aniversare” au fost sărbătoriți până acum celebra soprană Virginia Zeani (2018), renumitul critic muzical și realizator de emisiuni de radio și de televiziune, regretata Luminița Constantinescu (2019), cunoscuta compozitoare Carmen Petra-Basacopol (2021), Cosmonautul Dumitru Dorin Prunariu la împlinirea a 4 decenii de la zborul său în Cosmos (2021), îndrăgitul scriitor și jurnalist Alexandru Mironov (2022) și renumitul violonist Sherban Lupu (2022).

Astfel, începând cu orele 19:00, în Salonul de muzică al Casei Lipatti vor avea loc proiecții din Filmele documentare realizate de Marilena Rotaru, dintre invitații speciali ai acestei seri făcând parte Producătoarea TVR Ruxandra Țuchel, Jurnalista și scriitoarea Elena Loreta Popa, fostul manager al Filarmonicii „George Enescu” Andrei Dimitriu și alți invitați de marcă.

În continuarea serii, va avea loc Recitalul extraordinar de Arii și duete din opere și operete celebre, în interpretarea sopranei Ana Cebotari și a tenorului Mihai Urzicana, acompaniați la pian de Liana Mareș, în program fiind incluse lucrări celebre compuse de George Grigoriu, Gaetano Donizetti, Giuseppe Verdi și Giacomo Puccini.

Marilena Rotaru s-a născut la București. A urmat cursurile Liceului „I.L.Caragiale”, apoi Facultatea de Limba și Literatura română din cadrul Universității București. La terminarea facultății a fost angajată în redacția culturală a TVR, unde a parcurs toate treptele ierarhice de la reporter, redactor la realizator. Dintre programele realizate la Televiziunea Română amintim: Primul interviu cu dirijorul Sergiu Celibidache (difuzat în februarie 1990), „Eternă bucurie-i frumusețea”, documentar consacrat pictoriței Margareta Sterian (difuzat după 1989); Centenarul Cella Delavrancea pe scena de concerte a RTV etc.

Între 1991 și 2016 realizează Serialul de televiziune: „Memoria exilului românesc”, în cadrul căruia 150 de episoade au fost consacrate personalităților de origine română exilate în timpul regimului comunist: Vintilă Horia, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, Alexandru Ciorănescu, Emil Cioran, Sergiu Celibidache, Camilian Demetrescu, Radu Aldulescu, Pan Vizirescu, Paul Goma, Părintele Viorel Mehedințu, Sergiu Grossu, Marele Rabin Alexandru Șafran, Mircea Carp, Soprana Nelly Miricioiu, Vladimir Cosma, Ion Sigismund Ipser, Dan Cioca, Vlaicu Ionescu, Theodor Cazaban, Dinu Ianculescu, Friedrich von Bomches, Lavinia Jemna, Călin Manoilescu, George Tzipoia , „Europa Liberă”, Tezaurul României la Moscova, ș.a.

Între 1990 și 2014 este autoarea a 52 de spectacole și evenimente publice și a 68 de interviuri, documentare și emisiuni, dedicate Monarhiei, Regelui Mihai și Familiei Regale Române, multe dintre ele realizate în perioada 1990-1997, când subiectul era sub embargo absolut, cea mai cunoscută dintre acestea fiind emisiunea „Ora Regelui”.

După 1989 Marilena Rotaru desfășoară și o activitate publicistică, în „România Liberă”, „Cotidianul”, la postul de radio „Europa Liberă”, unde se exprimă, ca și în emisiunile realizate, pentru valorile democrației și mai ales, pentru libertatea de opinie.

De-a lungul carierei sale prodigioase, Marilena Rotaru a fost distinsă cu 4 premii ale Asociației Profesioniștilor de Televiziune pentru: „Întoarcerea lui Vintilă Horia” (2000), „Sergiu Celibidache” (2003), „Mihai I Regele Românilor” (2013), Jubiliara 25 pentru întregul serial „Memoria exilului românesc”, dar și cu Premiul de excelență al Asociației autorilor și realizatorilor de film pentru întreaga activitate (2017), Premiul de excelență al Uniunii Cineaștilor din România, pentru deosebita contribuție adusă recuperării memoriei naționale prin filmul de televiziune (2018), Premiul de excelență al Consiliului Național al Audiovizualului pentru întreaga activitate (2003), „Diploma pentru neuitare” a Fundației Culturale „Memoria” (2021), în 2008 și 2012 a fost decorată de către M.S. Regele Mihai cu „Medalia Regelui Mihai pentru loialitate” și „Crucea Casei Regale”.

Amfitrionul acestui Eveniment este Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti, instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Municipiului București.