Site icon TIMP ROMÂNESC

Trilaterală RO-MD-UA pe tema cadrului juridic necesar pentru aderarea la UE

Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului României organizează, în colaborare cu Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului Republicii Moldova și cu Comitetul pentru politică juridică al Radei Supreme a Ucrainei, o ședință comună în județul Maramureș, la Moisei, pe teme legate de aderarea la Uniunea Europeană, anunță Senatul României.

Scopul întâlnirii (24-28 ianuarie 2024) este analiza și dezvoltarea aspectelor relevante pentru pre-aderarea la Uniunea Europeană, precum și a obligațiilor (pe capitole de negociere), cu accent deosebit asupra justiției și asupra structurii și funcționării sistemului judiciar, în ceea ce privește Republica Moldova și Ucraina.

În contextul conferirii acestor două țări a statutului de țări candidate la Uniunea Europeană, se va aborda modul în care România a gestionat procesul de preaderare în aceste domenii. Prin intermediul unei analize comparative, vor fi identificate punctele comune, precum și diferențele în abordarea și implementarea obligațiilor, contribuind astfel la consolidarea cooperării regionale și a perspectivelor de integrare europeană.

În cadrul acestei întâlniri, vor fi prezente delegații oficiale din cele trei țări participante, inclusiv membri ai parlamentelor, reprezentanți diplomatici de rang înalt și reprezentanți ai instituțiilor juridice. De asemenea, evenimentul va aduce împreună specialiști ai sistemului judiciar, precum magistrați și avocați, constituind astfel un forum esențial pentru discuții și dialoguri constructive, în ceea ce privește subiectul abordat.

Discuțiile  vor fi moderate de senatorul Cristian-Augustin Niculescu Țâgârlaș, președintele Comisiei juridice a Senatului României, iar dezbaterile vor fi împărțite pe mai multe sesiuni de lucru.

Reprezentanţii celor trei ţări vor analiza modificarea cadrului legal din România, aspect care a determinat consacrarea statului de drept şi încetarea mecanismului subsidiar de monitorizare MCV, şi vor identifica obligaţiile de reformare, respectiv, legiferare în domeniul justiţiei, ca elemente necesare aderării Republicii Moldova şi Ucraina la UE.

 

Exit mobile version