Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a participat miercuri, 26 iunie 2024, alături de omologul polonez Radoslaw Sikorski și omologul turc Hakan Fidan, la reuniunea formatului trilateral pe teme de securitate România – Polonia – Turcia, organizată la Varșovia.
Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a punctat miza continuării sprijinului practic pentru Ucraina, esențial atât pentru ca acest stat să-și poată îndeplini propriile obiective în război, cât și pentru a-și urma calea integrării euro-atlantice.
Oficialul român s-a referit, totodată, la semnificația multi-dimensională a Mării Negre în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Din această perspectivă, a punctat necesitatea măsurilor secvențiale pentru ca această mare să poată avea un caracter deschis. Astfel, cooperarea Aliaților riverani, România, Bulgaria și Turcia, în gruparea navală destinată deminării, va fi un prim pas pentru creșterea securității, în perspectiva restaurării libertății de navigație. Șefa diplomației române a subliniat importanța Summit-ului NATO de la Washington, atât din punctul de vedere aniversar, cât și al reconfirmării angajamentului ferm al liderilor pentru sarcina fundamentală a Alianței – apărarea colectivă, esențială în contextul agresiunii ruse asupra Ucrainei.
O temă distinctă a fost susținerea Republicii Moldova, statul cel mai expus consecințelor negative ale războiului Rusiei împotriva Ucrainei.