Site icon TIMP ROMÂNESC

Triplă lansare în a volumului „Apropierea” de Marin Mălaicu Hondrari

Volumul „Apropierea” de Marin Mălaicu Hondrari va fi marcat printr-o triplă lansare la Poznań, Wrocław și Cracovia. Volumul a apărut în luna martie 2015 la editura Książkowe Klimaty din Wrocław, prin programul TPS al Centrul Cărții, iar lansările vor avea loc în prezența autorului Marin Mălaicu-Hondrari și a traducătorului Dominik Małecki.

Evenimentele din Poznań, Wrocław și Cracovia se vor desfășura în perioada 8 – 10 aprilie, în Librăria Bookowski, Librăria Tajne Komplety (pasajul Garncarskie nr. 2), moderator Patrycja Spychalska și Librăria De Revolutionibus.

Marin Mălaicu-Hondrari s-a născut la 29 ianuarie 1971, în Sângeorz-Băi. A mai publicat cărțile Zborul femeii pe deasupra bărbatului (poeme, Eikon, 2004, Premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj), Cartea tuturor intențiilor (roman, ediția I, Vinea, 2006, editia a II-a, Cartea Românească, 2008), La două zile distanță (poeme, Charmides, Bistrița, 2011; premiul revistelor Poesis International și Transilvania) și Lunetistul (roman, Polirom, 2013; Premiul pentru Literatură al orașului Bistrița, 2013). A scris în colaborare cu regizorul Tudor Giurgiu scenariul după romanulApropierea. Mălaicu-Hondrari este, de asemenea, un traducător apreciat din limba spaniolă, printre tălmăcirile lui numărându-se volume de Mario Vargas Llosa, Luis Landero, Enrique Nogueras, Care Santos.

Romanul Apropierea a fost nominalizat la Premiile Radio România Cultural (2011) și a fost finalist la Premiile Observator Cultural (2011).

 

Exit mobile version