ICR Istanbul susține participarea artistei Raluca Popa în perioada 13 – 20 august 2017, la ediția a VI-a a Bienalei Internaționale de Artă Contemporană „Sinopale” din orașul Sinop, nordul Turciei, de pe coasta Mării Negre.„Sinopale” este un eveniment de artă contemporană, care se desfășoară din doi în doi ani. Artiștii participanți pornesc de la o tematică stabilită de societatea civilă, urmărindu-se astfel o conștientizare asupra unor chestiuni care reflectă agenda internațională.
Tema de anul acesta este Transpoziția, un termen care în accepțiunea Sinopale este sinonim cu o schimbare de valori. Sinopale include și un variat și consistent program de workshopuri, dezbateri, lecturi, vizionări de filme etc.
Evenimentele vor avea loc în diferite spații, precum: Sinop Hal Bulușma Merkezi, Biblioteca Dr. Riza Nur, Camera Arhitecților, Muzeul de Arheologie, Muzeul de Etnografie, Fabrica de Sticlă, alte spații publice din orașul Sinop.
Sinopale are loc în perioada 1 august – 17 septembrie 2017. Până în data de 15 august a.c., artișii vor lucra, individual sau colectiv, urmând ca în data de 19 august să aibă loc vernisajul oficial.
Raluca Popa (n. 1979) a studiat la Byam Shaw School of Art / Central Saint Martins (Londra) și Universitatea de Artă și Design (Cluj). În prezent, este stabilită și lucrează în București.
Expoziții recente: Esthetics of Learning, Printmaking Gallery, The University of the Arts in Philadelphia (SUA, 2016), Curator: Răzvan Anton; South by Southeast. A Further Surface, Guangdong Times Museum, (Canada, 2016); Mapping Bucharest: Art, Memory, and Revolution 1916-2016, MAK, Vienna Biennale; Une autre cité, Tranzit București; Other Rooms, Galeria Plan B, Cluj (2015); Dispositions in Time and Space, MNAC, București; And Yet There Was Art!, Leopold Museum, Viena (2014); Dear Money, Salonul de Proiecte, Viennafair (2013); What We Destroy and Celebrate at the Same Time, Salonul de Proiecte, București (2012); The Garden View, Andreiana Mihail Gallery, București (2011); Așa cum mă dorești, Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Brukenthal, Sibiu (2010).
În cadrul workshopului din perioada 13 – 18 august 2017, Raluca Popa va realiza lucrarea Sinopia rhymes with Diplopia rhymes with Myopia (Performance, Object, Drawing). Ideea lucrării a apărut din dorința artistei de a elabora posibilitățile de construire a unei relații între conceptele de sinopie, diplopie și miopie, pornind de la sensul lor etimologic. Totodată, Raluca Popa va susține un număr de 5 workshopuri.