Site icon TIMP ROMÂNESC

Turcia se pregătește să pună în aplicare prevederile Convenției de la Montreux

Turcia va implementa prevederile Convenției de la Montreux într-o manieră transparentă, deoarece situația din Ucraina constituie un ”război”, a declarat duminică ministrul turc de externe Mevlüt Çavuşoğlu, citat de ANews.

Convenția datând din 1936 dă Turciei controlul strâmtorilor sale și autoritatea de a reglementa tranzitul navelor de război.

După începerea intervenției militare a Rusiei în Ucraina, Kievul a cerut Turciei să închidă strâmtorile Çanakkale (Dardanele) și Istanbul (Bosfor) pentru navele rusești.

Vorbind pentru postul de știri CNN Türk, Çavuşoğlu a salutat viitoarele discuții dintre oficialii ucraineni și ruși și a subliniat necesitatea unei încetări de durată a focului.

”Această criză trebuie să se termine. Cel puțin primul pas ar trebui făcut cu o încetare a focului”, a spus el.

”Suntem cu adevărat bucuroși că ei (Ucraina și Rusia) au ajuns la un astfel de acord. Dacă va voi Dumnezeu, negocierile de mâine vor duce la o încetare a focului”.

Potrivit președintelui ucrainean Volodymyr Zelenskyy, oficialii ucraineni și ruși se vor întâlni pentru discuții într-un loc de la granița belarusă cu Ucraina.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat joi o ”operațiune militară specială” în Ucraina, la câteva zile după ce a recunoscut două enclave deținute de separatiști în estul Ucrainei. El a susținut că Moscova nu are niciun plan de a-și ocupa vecinul, ci a vrut să ”demilitarizeze” și să ”denazifieze” Ucraina.

Ca urmare, puterile occidentale au impus sancțiuni financiare Rusiei și au decis să aprovizioneze Ucraina cu arme.

Potrivit Agenției ONU pentru Refugiați, cel puțin 368.000 de ucraineni au părăsit țara de la începutul atacului.

Convenția de la Montreux din 1936 stabilește, printre altele, condițiile de acces și de ședere în Marea Neagră a navelor militare care nu aparțin țărilor riverane.

În ceea ce privește accesul, principalele restricții stabilesc că intrarea în strâmtorile Bosfor și Dardanele spre Marea Neagră se face cu notificarea Turciei cu 8 zile înainte de trecere, că nu pot fi mai mult de nouă nave militare neriverane simultan în strâmtori și că tonajul total al navelor militare neriverane aflate în strâmtori nu poate fi mai mare de 15.000 de tone.

Din punctul de vedere al rămânerii în Marea Neagră, principalele limitări prevăd că navele nu pot rămâne în Marea Neagră mai mult de 21 de zile, că tonajul total al navelor nu poate depăși 30.000 de tone și că, în anumite condiții, acest tonaj poate fi crescut la 45.000 de tone.

În perioadele de pace, caracterizate de relații de bună vecinătate între țările din regiune, restricțiile Convenției privind navele militare neriverane, nu au constituit un subiect de dezbatere, dar creșterea tensiunilor din ultimul deceniu au adus Convenția în prim-planul dezbaterilor de politică externă.

Exit mobile version