Site icon TIMP ROMÂNESC

Turneul formației Scarlet Aura în Bulgaria

Institutul Cultural Român prin Direcția Relații Internaționale sprijină turneul formației Scarlet Aura în perioada 28 septembrie – 13 octombrie 2024, în Republica Bulgaria, cu o serie de concerte în orașele: Scarlet Aura este o formație de heavy metal și muzică rock din București.

Trupa a fost formată în 2014 inițial cu numele AURA, iar în 2015, și-a schimbat numele în Scarlet Aura și-i are la ora actuală în componența sa pe: Aura Dănciulescu (voce), Mihai Dănciulescu (chitară), Rareș Nistor (chitară bas), Matthias Klaus (tobe) și Dan Lică (clape), echipa tehnică fiind completată de Andrei Marius Radu (inginer sunet), Florin Adam (tehnician scenă), Ioana Matei Radu (tehnician lumini), Tetyana Shubina (merchandise, Ucraina) și Emil Lazarov (tour manager, Bulgaria).

Aura Dănciulescu (voce) și Mihai Dănciulescu (chitară) au venit în noul proiect cu experiența din trupa românească de rock Stillborn, cu care au cântat în 2011 în deschiderea show-ului Bon Jovi din București.

Astăzi, Scarlet Aura este recunoscută de către ascultătorii genului ca fiind una din cele mai bune trupe românești de heavy metal cu voce feminină. Formația are o carieră cu lansări de succes și concerte, care au captivat publicul meloman atât din țară cât și peste hotare.

De la înființare și până în prezent Scarlet Aura a lansat nouă albume DVD live și două EP-uri. Cel de-al 10-lea album, intitulat Rock-Stravaganza va fi lansat în perioada septembrie-octombrie 2024 atât în România cât și în Bulgaria, unde, după cum menționează Aura Dănciulescu, solista formației s-a creat o comunitate de fani fideli.

„… Rock-Stravaganza reprezintă coloana sonoră a călătoriei noastre profesionale. Sunt piese care au rezonat profund cu fanii noștri și ne-au definit ca trupă. Le dăm pieselor noastre o nouă viață, care rezonează cu pasiunea și energia acumulată. Este un cadou pentru toți cei care iubesc rock-ul.” Mihai Dănciulescu, compozitorul melodiilor

Videoclipul melodiei, ce poartă numele albumului Rock-Stravaganza a fost realizat cu ajutorul elevilor claselor a 6-a si a 7-a cu acordul conducerii Școlii Gimnaziale NR. 41 din București și poate fi vizionat aici.

Exit mobile version