Jucătoarea română de tenis Patricia Maria Țig a câștigat turneul ITF de la Antalya, dotat cu premii totale de 10.000 de dolari, după ce s-a impus cu 5-7, 6-1, 6-3 în finala cu Aliona Sotnikova.Românca de 19 ani (561 WTA) are acum trei victorii în tot atâta meciuri în fața adversarei din Ucraina, care pe a mai învins-o anul trecut (6-1, 5-3, abandon) și anul acesta (4-6, 6-3, 6-4), de fiecare dată în optimile unui turneu ITF în Antalya.
La competiția încheiată în weekend, Țig, cap de serie nr. 8, a trecut în primul tur de kazaha Ekaterina Kliueva, cu 6-1, 6-3, în optimi a învins-o pe Michele Erkens (Germania), cu 6-2, 6-0, în sferturi a câștigat cu 6-2, 6-1 în fața belarusei Svetlana Pirajenka (N. 4), pentru ca în semifinale să o elimine pe compatrioata sa Laura Ioana Andrei, principala favorită, cu 6-3, 6-7 (4), 7-6 (5).
Irina Maria Bara (N. 7) și Ștefana Andrei au pierdut în optimi, iar Andreea Ghițescu, Cristina Adamescu și Gabriela Talabă în manșa inaugurală.
Patricia Țig și-a trecut în palmares al șaselea său titlu ITF (toate de 10.000 de dolari), după cele câștigate în 2012 la Balș și Iași și în 2013 la Antalya (3).