Site icon TIMP ROMÂNESC

Turneul Vladimir Cosma – 50 de ani de succes continuă în Franța și Elveția Turneul Vladimir Cosma – 50 de ani de succes continuă în Franţa şi Elveţia

În perioada 9-14 februarie, în Franţa şi Elveţia, Orchestra Română de Tineret va susţine o serie de concerte, parte a turneului extraordinar „Vladimir Cosma – 50 de ani de succes”, menit să reamintească opera compozitorului şi dirijorului român care a marcat cinematografia franceză a anilor ’70.Turneul amintit a luat startul în toamna anului trecut, la Paris, unde peste 2.500 de spectatori au aplaudat la scenă deschisă prestaţia celor 75 de membri ai orchestrei.

De asemenea, peste 200 de artişti, instrumentişti şi corişti, dar şi reputaţi artişti români, precum soprana Irina Baianţ, Marius Preda (ţambal), Rafael Butaru (vioară), vor performa partiturile maestrului pentru producţii cinematografice precum La Boum,Le Grand Blond, Rabbi Jacob,l’As des As.

Astfel, cele patru concerte ale turneului vor avea loc la 9 februarie – sala Arena din Geneva, 10 februarie – sala Amphithéâtre din Lyon, 11 februarie – sala Zénith din Rouen şi 14 februarie – sala Zénith din Lille.

Tot în cadrul acestui turneu, ansamblul Violoncellissimo, condus de violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu, va susţine, în seara zilei de 13 februarie, un concert la Ambasada Română din Paris, cu prilejul unui eveniment dedicat sărbătoririi naşterii lui Constantin Brâncuşi.

Exit mobile version