Site icon TIMP ROMÂNESC

UAT-urile au obligația să informeze asupra riscului de roaming involuntar

În contextul călătoriilor de vară și al altor activități în zonele de graniță ale României, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) atrage atenția asupra riscului de roaming involuntar în peste 350 de UAT-uri din 19 județe de graniță. Intrarea în roaming involuntar poate însemna costuri suplimentare semnificative pentru apeluri, mesaje și date mobile, chiar și în cazul în care utilizatorii nu au trecut efectiv granița.

ANCOM va informa primăriile, consiliile județene și Ministerul Transporturilor (ca administrator al drumurilor naționale) despre UAT-urile incluse în lista cu risc de roaming involuntar, care au obligația legală să instaleze la intrările în respectivele UAT-uri indicatoare de atenționarea asupra riscului de roaming involuntar.

Roamingul involuntar înseamnnă conectarea automată, involuntară, a telefonulului mobil la rețelele de telefonie mobilă din țările vecine în timp ce utilizatorii se află în zonele de graniță ale României. Situația poate apărea când semnalul rețelei de telecomunicații dintr-o țară vecină este semnificativ mai puternic decât cel al rețelei utilizatorului, în zonele cu acoperire slabă a rețelei utilizatorului final (semnal slab sau la limita de sensibilitate) sau în cazurile de indisponibilitate temporară a semnalului din rețeaua utilizatorului final (de exemplu, din cauza unor incidente sau lucrări programate).

Principalul risc asociat cu roamingul involuntar este că generează costuri suplimentare, utilizatorii putând fi taxați cu tarife de roaming internațional pentru apeluri, mesaje și date mobile, chiar dacă nu au trecut efectiv granița.

Zonele cu risc

Zonele de risc sunt în special la granița cu Republica Moldova, Serbia și Ucraina, iar costurile suplimentare pot fi substanțiale, deoarece în aceste țări, care nu sunt membre UE, nu se aplică tarifele de roaming reglementate la nivelul Uniunii.

ANCOM a identificat 356 de unități administrativ-teritoriale cu risc de roaming involuntar, situate în județele de graniță: Mehedinți – 33 UAT-uri, Timiș – 31 UAT-uri, Botoșani – 29 UAT-uri, Satu Mare – 28 UAT-uri, Bihor – 26 UAT-uri, Iași – 22 UAT-uri, Dolj – 21 UAT-uri, Caraș-Severin – 19 UAT-uri, Suceava – 19 UAT-uri, Giurgiu – 15 UAT-uri, Arad – 15 UAT-uri, Constanța – 13 UAT-uri, Călărași – 13 UAT-uri, Vaslui – 13 UAT-uri, Tulcea – 13 UAT-uri, Galați – 11 UAT-uri, Maramureș – 11 UAT-uri, Teleorman – 14 UAT-uri și Olt – 10 UAT-uri.

Pentru a evalua riscul de roaming involuntar și pentru a verifica nivelul de semnal din România, ANCOM recomandă utilizarea hărții interactive disponibile pe Aisemnal.ro, care reflectă acoperirea cu semnal mobil pentru tehnologiile 2G, 3G și 4G pentru fiecare dintre operatorii mobili activi pe piața din România. Harta urmează să fie actualizată în ultimul trimestru al acestui an și permite utilizatorilor să identifice cu precizie locațiile cu semnal puternic și să ia măsuri preventive pentru a evita conectarea automată la rețele străine, care poate genera costuri suplimentare.

Pentru a evita costurile suplimentare asociate cu roamingul involuntar, ANCOM recomandă:

Ce trebuie să facă utilizatorii dacă sunt afectați de costuri suplimentare?

Dacă utilizatorii observă că au fost taxați pentru roaming involuntar, trebuie să contacteze imediat serviciul de relații cu clienții al operatorului de telefonie mobilă pentru clarificări. În cazul în care problema nu este rezolvată, utilizatorii pot adresa o plângere către ANCOM.

Exit mobile version