Peste 80 de state au participat duminică, cu o zi înainte de deschiderea summitului Forumului Economic Mondial de la Davos, la dezbaterile asupra formulei de pace în Ucraina propusă de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
La aproape doi ani de la declanşarea drăzboiului din Ucraina, consilierii pentru securitate naţională din 83 de state au participat la un al patrulea ciclu de discuţii pe baza propunerilor în 10 puncte ale lui Zelenski pentru o pace justă şi durabilă, însă co-organizatorii au admis că sunt încă departe de a fi gata să includă în aceste dezbateri Rusia, informează AFP.
Negocierile au fost coprezidate de asistentul preşedintelui ucrainean Andrii Iermak, şeful de birou al lui Zelenski, şi de ministrul elveţian al afacerilor externe Ignazio Cassis.
Ministerul de Externe elvețian a precizat că scopul discuțiilor este pregătirea lansării procesului de pace, dar nici Kievul, nici Moscova, nu sunt gata să facă acest pas.
Cassis a subliniat importanţa participării la negocieri a Braziliei, Indiei şi Africii de Sud, membri alături de Rusia în cadrul BRICS. „Implicarea lor este foarte importantă pentru că ele dialoghează cu Moscova şi păstrează în relaţia cu ea un anumit grad de încredere”, a explicat el.
Potrivit lui Cassis, crearea unei dinamici colective cu un larg evantai de ţări, dincolo de naţiunile occidentale, va ajuta la căutarea unei căi pentru a ieşi din conflict.
Andrii Iermak nu a precizat dacă președintele Ucrainei și prim-ministrul Chinei vor avea o întrevedere în perioada Summitului de la Davos și a anunțat că Ucraina vrea să organizeze summituri cu state africane și sud-americane pentru a-și argumenta poziția.
„Va trebui, într-un mod sau altul, să găsim o cale pentru a include Rusia. Nu va fi pace fără ca Rusia să aibă un cuvânt de spus”, a insistat Cassis. „Însă aceasta nu înseamnă că noi trebuie să aşteptăm ca Rusia să facă ceva. În fiecare minut, zeci de civili din Ucraina sunt ucişi sau răniţi. Nu avem dreptul să aşteptăm la infinit”, a subliniat şeful diplomaţiei elveţiene.