UE și Azerbaidjan își consolidează relațiile bilaterale, inclusiv cooperarea în domeniul energiei.
La 18 iulie, la Baku, președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, și comisarul pentru energie, Kadri Simson, s-au întâlnit cu președintele Ilham Aliyev și cu ministrul azer al Energiei Parviz Shahbazov, în scopul de a consolida cooperarea existentă dintre UE și Azerbaidjan. Președinta Comisiei și președintele azer au semnat un nou Memorandum de înțelegere privind un parteneriat strategic în domeniul energiei.
Actualmente, UE și Azerbaidjan negociază și un nou acord cuprinzător, care va permite o cooperare consolidată într-o serie largă de sectoare, inclusiv diversificarea economică, investițiile, comerțul și valorificarea la maximum a potențialului societății civile, evidențiind totodată importanța drepturilor omului și a statului de drept.
În urma vizitei de astăzi de la Baku, Consiliul de Cooperare UE-Azerbaidjan se va întruni pe 19 iulie la Bruxelles pentru a analiza relațiile generale și a discuta despre posibile domenii de interes reciproc pentru cooperare în viitor.
Președinta von der Leyen a declarat: „Prin acest nou memorandum de înțelegere, deschidem un alt capitol al cooperării noastre din domeniul energiei cu Azerbaidjan, un partener-cheie în eforturile pe care le depunem pentru a renunța la combustibilii fosili din Rusia. Urmărim nu numai să consolidăm parteneriatul nostru existent, care garantează aprovizionarea stabilă și fiabilă cu gaze a UE prin coridorul sudic al gazelor, ci și să punem bazele unui parteneriat pe termen-lung în sectorul eficienței energetice și al energiei curate, având în vedere că atât noi, cât și partenerul nostru urmărim realizarea obiectivelor Acordului de la Paris. Energia este însă doar unul dintre sectoarele în care ne putem consolida cooperarea cu Azerbaidjan și abia aștept să valorificăm întregul potențial al relației noastre”.
Asigurarea unor surse alternative de aprovizionare cu gaze pentru Europa
Noul memorandum de înțelegere privind un parteneriat strategic în domeniul energiei, semnat de președinta Comisiei și de președintele azer, includ un angajament de a dubla capacitatea coridorului sudic al gazelor pentru ca, până în 2027, să se poată livra minimum 20 de miliarde de metri cubi anual către UE. Acest aspect va contribui la obiectivele de diversificare cuprinse în planul REPowerEU și va ajuta Europa să pună capăt dependenței de gazul rusesc. În baza cooperării consolidate din domeniul energiei, Azerbaidjanul deja își majorează livrările de gaze naturale către UE, de la 8,1 miliarde de metri cubi în 2021 la un volum estimat de 12 miliarde de metri cubi în 2022.
Conform MoU, UE și Azerbaidjan au în comun obiectivul ambițios de a accelera dezvoltarea și implementarea capacității de producție și de transport al energiei din surse regenerabile, în scopul de a valorifica la maximum sinergiile dintre tranziția UE către o energie curată și vastul potențial neexploatat al Azerbaidjanului în domeniul energiei din surse regenerabile, în special sectorul energiei offshore.
Cele două părți admit, totodată, importanța angajamentului mondial referitor la metan și recunosc că este o responsabilitate colectivă ca lanțul de aprovizionare cu gaze naturale să fie cât mai eficient și mai benefic pentru climă și mediu. MoU sprijină crearea unor sisteme de colectare a gazelor naturale în absența cărora aceste gaze ar fi evacuate, arse sau eliberate în atmosferă. Cooperarea va fi extrem de importantă și pentru a sprijini aderarea la acest angajament a Azerbaidjanului.