Poliţia Română a acţionat pentru depistarea celor care conduc, pe drumurile publice, în stare de ebrietate.
Acţiunea de prevenire a accidentelor rutiere a făcut parte din calendarul de activități al poliţiilor rutiere europene TISPOL, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.
Într-o singură săptămână, poliţiştii rutieri au constatat peste 700 de abateri privind conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive.
În săptămâna 5 – 11 iunie a.c., 2.246 de poliţişti au acţionat, la nivel naţional, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive.
Acţiunea, desfăşurată simultan pe teritoriul tuturor celor 28 de state membre ale Uniunii Europene, a făcut parte din calendarul de activităţi al poliţiilor rutiere europene T.I.S.P.O.L., pentru anul 2017.
Astfel, într-o singură săptămână, în cadrul acţiunii, poliţiştii români au oprit în trafic peste 60.500 de autovehicule şi au constatat 699 de fapte de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului şi 7 fapte de conducere a unui autovehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.
În cadrul acțiunilor, au fost constatate și 840 de infracțiuni, dintre care 676 contra siguranței circulației pe drumurile publice.