Site icon TIMP ROMÂNESC

UE va acorda încă 52 de milioane de euro pentru a sprijini Republica Moldova

Uniunea Europeană va mobiliza o sumă suplimentară de 52 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinată promovării rezilienței, redresării și reformelor pe termen lung ale acestei țări, în special prin punerea în aplicare a inițiativelor emblematice prevăzute în Planul economic și de investiții al Uniunii pentru partenerii săi estici. Finanțarea va sprijini și punerea în aplicare a Acordului de asociere UE-Moldova.

Asistența financiară nou acordată urmărește să sprijine Republica Moldova în dezvoltarea sa socioeconomică durabilă, rezilientă și favorabilă incluziunii.

Două acțiuni vor fi finanțate prin programul anual de sprijin pentru 2021: EU4Reforms: prin această acțiune se va sprijini Republica Moldova în punerea în aplicare a reformelor legate de Acordul de asociere UE-Moldova și de zona de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare. Promovarea eforturilor de reformă din Republica Moldova, în special în domeniul bunei guvernanțe, este esențială pentru ca țara să devină un loc atractiv pentru investiții și afaceri. Sprijinul pentru eforturile de comunicare strategică din Republica Moldova va contribui în special la combaterea dezinformării.

EU4Recovery and Resilience: prin această acțiune se va contribui la o dezvoltare economică rezilientă, durabilă și favorabilă incluziunii în Republica Moldova, inclusiv prin sprijinirea IMM-urilor, îmbunătățirea climatului de afaceri datorită facilitării comerțului și îmbunătățirii capacității de inserție profesională. Se va sprijini, de asemenea, o agendă verde transformatoare pentru Republica Moldova în vederea realizării unei dezvoltări economice durabile.

 

Exit mobile version