Uniunea Europeană va aloca 5 milioane de euro pentru susţinerea dezvoltării regionale în Rep. Moldova, anunță Timpul. Pe 17 octombrie a fost semnat un acord delegat dintre Uniunea Europeană şi Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ). Fondurile sunt acordate pentru sprijinirea activităţilor proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova„, care este în derulare din 2010. Perioada de implementare a co-finanţării oferite de UE este de 26 luni.
Astfel, urmează a fi elaborate planuri sectoriale regionale pe 4 domenii: apă şi canalizare, managementul deşeurilor solide, eficienţa energetică a clădirilor publice, drumuri locale şi regionale.În baza acestora, vor fi concepute fluxuri de fişe de proiecte viabile, adică portofolii de proiecte investiţionale, pregătite de finanţare, cu studii de fezabilitate elaborate. Portofoliile vor cuprinde 5 sectoare: apă şi canalizare, managementul deşeurilor solide, eficienţa energetică a clădirilor publice, drumuri locale şi regionale, precum şi dezvoltarea şi promovarea business-ului. Se va pune accent pe proiecte mari, inter şi intra-regionale, care să stimuleze cooperarea intercomunitară, adică prestarea în comun a serviciilor publice de localităţile învecinate.