Un autocar al Ministerului Afacerilor Interne s-a deplasat la Constanţa în cursul nopţii de 21-22 iunie 2014 în vederea pregătirii operaţiunii de aducere a cetăţenilor români aflaţi în staţiunea bulgară Albena, potrivit www.promptmedia.ro.
Un convoi format din autocar şi autoplatforme a plecat duminică la 9.30 de la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, spre Bulgaria, fiind însoţit de o echipă consulară din cadrul Departamentului Consular al Ministerului Afacerilor Externe care are în dotare echipamente mobile consulare cu ajutorul cărora se pot elibera documente de călătorie la faţa locului. Echipa mobilă consulară se va alătura echipei create la nivelul misiunii diplomatice în vederea asigurării asistenţei şi protecţiei consulare în astfel de situaţii.
Din situaţia transmisă de reprezentanţii misiunii diplomatice aflaţi la faţa locului, în urma solicitărilor turiştilor români, vor fi aduse în ţară 29 de persoane şi 8 autoturisme. Din cele 8 autoturisme 3 vor rămâne în Constanţa şi 5 vor fi transportate până la Bucureşti.
Din datele comunicate de reprezentanţii misunii diplomatice a rezultat că, în urma revenirii situaţiei la normalitate, o parte din turiştii români au optat să-şi continue sejurul în staţiune.
Începând cu data de 21 iunie 2014 ora 16.30, prin Punctele de Trecere a Frontierei, au tranzitat 73 de autoturisme cu 244 persoane care s-au întors din staţiunea Albena, se precizează în comunicat.
Turiștii români aflaţi pe litoralul bulgăresc, în regiunea Albena, au acuzat autoritățile că nu îi ajută să plece acasă, după ce stațiunea a fost grav afectată de inundații, românii reclamând că au fost evacuați doar cetățenii ruși și germani, în timp ce românii s-au ajutat între ei.
În ultimele două zile, oraşul bulgar Varna şi alte localităţi din Bulgaria, între care şi staţiunea Albena, au fost grav afectate de inundaţiile puternice care s-au înregistrat în zonă în urma ploilor toernţiale şi a scurgerilor de pe versanţi, cel puţin zece persoane pierzăndu-şi viaţa din cauza apelor revărsate.
Inundațiile au cuprins zona staţiunii Albena după ploile abundente care s-au înregistrat în noaptea de joi spre vineri. Apa și aluviunile care s-au revărsat din pădure, dar și dintr-un râu care s-ar afla în zonă au distrus mașinile turiștilor, restaurantele aflate la subsolurile hotelurilor, un hotel fiind rupt în două, iar turiștii fiind evacuați.