Site icon TIMP ROMÂNESC

Un echipaj românesc în finală și cinci în semifinale, la Mondialele de juniori din Lituania

Echipajul feminin de 8+1 al României s-a calificat direct în finală, în timp ce alte cinci echipaje s-au calificat în semifinale, după seriile desfășurate joi la Campionatele Mondiale de canotaj pentru juniori de la Trakai (Lituania).

Potrivit agerpres, La 8+1, România (Elena Dănuț, Elena-Cosmina Ciritel, Monica-Georgiana Andron, Ioana-Mădălina Moroșan, Andreea Popa, Raluca-Georgiana Dinulescu, Maria-Magdalena Rusu, Vasilica-Alexandra Rusu, Victoria-Ștefania Petreanu) a ocupat primul loc în prima serie de calificări, cu timpul de 06 min 35 sec 690/1000.

În semifinale au ajuns echipajele feminine de patru rame fără cârmaci, dublu rame și patru vâsle, precum și cele masculine de dublu rame și patru rame fără cârmaci.

La dublu rame feminin, Adriana Ailincăi și Maria Tivodariu au câștigat seria a treia cu timpul de 07 min 31 sec 160/1000.

Și la 4 rame fără cârmaci feminin, România ((Ioana-Irina Acsinte, Elena-Cătălina Onciu, Geanina-Dumitrița Juncănariu, Alina-Maria Balețchi)) și-a câștigat seria (a doua), cu timpul de 06 min 55 sec 450/1000.

De asemenea, la patru vâsle feminin, Larisa Elena Roșu, Andreea Grăpinoiu, Simona Geanina Radiș, Tabita Maftei au ocupat primul loc în seria a doua, cu timpul de 06 min 40 sec 300/1000.

La dublu rame masculin, Ștefan-Constantin Berariu și Florin-Sorin Lehaci au ocupat locul al doilea în seria a treia, cu timpul de 07 min 01 sec 800/1000.

În proba masculină de patru rame fără cârmaci, România (Dumitru-Alexandru Ciobică, Nicu-Iulian Chelaru, Cristian-Ionuț Cojocaru, Ciprian Huc) a ocupat prima poziție în seria a patra, cronometrată în 06 min 12 sec 460/1000.

Echipajul masculin de 8+1 (Dumitru-Valentin Bucur, Dorin Simion, Andrei Lungu, Alexandru-Laurențiu Danciu, Ștefan-Robert Niță, Andrei-Sebastian Cornea, Georgel-Bogdan Vlad, Marian Cireașă, Andrei-Valentin Maliș) a ocupat doar locul al treilea în seria a doua (05 min 55 sec 640/1000) și va evolua vineri în recalificări.

Recalificările vor avea loc vineri, sâmbătă sunt programate semifinalele, iar duminică de vor desfășura finalele pentru medalii.

Exit mobile version