Un român a fost condamnat în Danemarca la 14 zile de înschisoare pentru cerşetorie, la o lună de la intrarea în vigoare a unei legislaţii mai dure împotriva infracţiunii, a transmis agenţia daneză de presă Ritzau, citată de DPA, potrivit Agerpres.
Astfel, bărbatul, al cărui nume nu a fost precizat, a fost condamnat în lipsă de Tribunalul districtual din Copenhaga, în ceea ce se consideră a fi prima condamnare care are loc după intrarea în vigoare, în iunie, a noii legislaţii anticerşetorie.
Măsurile adoptate de legislatorii danezi cuprind dublarea pedepselor pentru cei aflaţi la primul delict, acestea crescând la 14 zile de închisoare. Delincventii pot fi trimisi la închisoare fără un avertisment prealabil din partea poliţiei, cum era practica până la această lege.
Astfel, prin această metodă se urmăreşte împiedicarea cerşetoriei în zonele pietonale, în faţa supermarketurilor, în staţiile de transport, precum şi în trenuri şi în alte mijloace de transport public.