Site icon TIMP ROMÂNESC

Un român, printre cei mai talentaţi fotografi ai lumii

Un român se numără printre cei mai talentaţi fotografi ai lumii. Vlad Eftenie a fost declarat câştigător la categoria „Open Light”, în cadrul Sony World Photography Awards.

„Prima zăpadă”, cum se numeşte opera câştigătoare, a fost selectată din peste 70.000 de fotografii şi surprinde doi pietoni în mijlocul ninsorii, în staţia tramvaiului 41 de pe bulevardul Turda din Capitală.

Premiul câștigat astăzi de Vlad Eftenie constă într-un aparat foto mirrorless Sony A6000 și în trecerea în runda finală, concurând cu ceilalți 9 câștigători ai secțiunii Open (la celelalte 9 categorii) pentru premiul cel mare a cărui valoare este de 5000 de dolari.

Totodată fotografia sa alături de celelalte câștigătoare pe categorii vor fi expuse în perioada 1-18 mai 2014 la Somerset House în Londra.

Vlad Eftenie locuieşte în Bucureşti şi este lector la Universitatea de Arhitectură Ion Mincu.

Exit mobile version