Ionuț Voinea, director de tehnologie în UPC România, a preluat în aceasta lună conducerea operațiunilor tehnice ale grupului Liberty Global din Europa Centrală și de Est (CEE) – Polonia, Ungaria, România, Cehia și Slovacia, precum și operatorii DTH din aceste cinci țări, a anunțat joi operatorul de comunicații prin cablu.
Ionuș Voinea (33 de ani) are o experiență de peste 10 ani în compania, fiind absolvent al Facultății de Electronică și Telecomunicații din cadrul Universității Politehnica București.
Conform informațiilor operatorului, ”Ionuț Voinea are o experiență de peste 10 ani în UPC, companie în care și-a început cariera în anul 2006 în cadrul departamentului Customer Care. De atunci a parcurs un traseu ascendent, deținând mai multe poziții de management la UPC România, Ungaria și CEE. A condus un număr variat de echipe și zone de business, de la Call Center Manager la Director de dezvoltare rețele de acces pentru România și Ungaria”. Din 2015, a fost responsabil de toate operațiunile de rețea și clienți, dezvoltarea rețelei, zona tehnologică, logistică, supply chain și funcțiunile de suport, iar la începutul acestui an a preluat responsabilități extinse în Europa Centrală și de Est, conducând divizia de dezvoltare rețele de acces din cele cinci țări CEE.