Site icon TIMP ROMÂNESC

Un soi de lalea din Olanda va purta numele Maria Brâncoveanu

Un grup de românce din Olanda fac demersuri pentru ca un soi de lalea creată de un specialist olandez să poarte numele personalității istorice românești – Maria Brâncoveanu

Dat fiind faptul că Olanda este cunoscută şi ca ”Ţara Lalelelor”, un grup de românce reunite în cadrul Asociației femeilor ortodoxe române „Doamna Maria Brâncoveanu“, s-au gândit să facă toate demersurile necesare pentru ca o lalea, creată de un specialist olandez, să poarte numele Mariei Brâncoveanu, soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu.

Având credința că laleaua este unică și că nu vor fi probleme cu desfășurarea procesului de autentificare, româncele au hotărât să pună la înflorit, într-un solar, 20 de bulbi care vor fi botezați în ziua de 25 martie 2018, de Buna Vestire, în Parohia Ortodoxă „Sfântul Grigorie Teologul“ din Schiedam, Rotterdam.

Într-un interviu acordat Cotidianul, Elena De Chiara, vicepreședinta Asociației, a vorbit despre laleaua „02KTK8431“, care va rămâne pentru totdeauna în Nomenclatorul de specialitate drept Laleaua „Doamna Maria Brâncoveanu“.

Potrivit româncei, această acțiune inedită și-a propus să imortalizeze și să onoreze numele Mariei Brâncoveanu. Astfel, având în vedere că în Olanda sunt mai mulți cultivatori și creatori de lalele, precum și faptul că birocrația este mai puțin prezentă, româncele au dorit o floare specific olandeză căreia să îi dăruiască un nume românesc.

După mai multe căutări, româncele au ajuns la Christian Kolk, un  olandez pasionat de domeniu, care de mai bine de 20 de ani se ocupă de încrucișarea diferitelor soiuri de lalele.

După discutarea condițiilor privind  posibilitatea cumpărării lalelei alese care să poarte  numele Mariei Brâncoveanu, româncele s-au hotărât să aștepte semnarea contractului până o vor vedea înflorită în câmpul experimental al firmei Tulpen Kolk. Primăvara anului 2017 a fost mai rece și din aceste motive laleaua „02KTK8431“, aleasă de ele a înflorit în toată splendoarea ei abia la începutul lunii mai.

„Pe 6 mai 2017, îmbrăcate în costume naționale, cu steagul românesc, steagul olandez și portretul Mariei Brâncoveanu, ne-am întâlnit cu creatorul lalelei pentru a doua oară, de această dată pentru a vizita câmpurile experimentale. Ne-am bucurat din plin, ca niște copii, la vederea parcelei nisipoase, plină cu lalele roșii, viguroase și a căror corolă cu margine aurie se unduia în bătaia vântului. Era o zi senină de primăvară, cu un soare strălucitor, dar și cu un vânt tăios. Laleaua ne-a cucerit și ne-a entuziasmat. Am plecat cu un buchet de lalele – șapte fire –, pe care a doua zi l-am prezentat membrilor parohiei noastre, în biserica din Schiedam. Laleaua a fost adoptată. După semnarea contractului, Christian Kolk a înaintat cererea noastră privitoare la rezervarea numelui la Asociația Regală a Crescătorilor de flori cu bulbi (KAVB). Această organizație, cu sediul în Hillegom, este cea care stabilește dacă un nume poate fi dat unei flori, pentru ca apoi să stabilească unicitatea florii alese să poarte numele respectiv” povestește vicepreședinta Asociației femeilor ortodoxe române „Doamna Maria Brâncoveanu“.

Apoi, pe 6 iulie 2017, româncele noastre aveau să afle că  în revista de specialitate BloemBollenVisie, a fost publicat faptul că „laleaua roșie cu margine galbenă 02KTK8431“ a fost rezervat numele „Doamna Maria Brâncoveanu“. În august 2017 au fost trimiși Asociației Regale amintite 30 de bulbi care au fost plantați în câmpurile experimentale din Hillegom. Mai mult decât atât, o comisie formată din experți va compara, în această primăvară, laleaua cu cele circa 2.500 de soiuri diferite păstrate în colecția KAVB, pentru a-i stabili unicitatea. Certificatul de autentificare în care va fi descrisă laleaua și va figura și numele lalelei va fi eliberat, cu probabilitate, în luna iunie a acestui an.

De asemenea, pe lângă faptul că laleaua va fi sădită în curtea bisericii din Schiedam, reprezentantele asociației spun că vor dărui bulbi de lalele pentru a fi plantați în jurul Catedralei Mântuirii Neamului de la București, grădinii Palatului Cotroceni și mănăstirilor ridicate de Brâncoveni, în amintirea ctitorilor lor.

Elena a povestit și despre motivele ce au stat la baza înființării Asociației care poartă numele Mariei Brâncoveanu.

În vara lui 2016, când parohia sărbătorea 35 de ani de existență, cu binecuvântarea părintelui dr. Ioan Dură ( protopopul ortodox al Protopopiatului Olandei şi Belgiei flamande), avea să ia ființă Asociaţia femeilor ortodoxe române ,,Doamna Maria Brâncoveanu” a parohiei ,,Sfântul Grigore Teologul” din Schiedam/Rotterdam, o asociație formată din femei creștin ortodoxe ce au dorit ca prin această inițiativă să îi cinstească memoria celei ce a fost Maria Brâncoveanu.

Foto: www.mariabrancoveanu.com

„Exemplu de femeie creștină ortodoxă, soție și mamă, cu o tărie în credință care a ajutat-o să suporte cu curaj martiriul soțului și al fiilor ei, îi suntem datoare să pornim astfel de demersuri spre a-i cinsti memoria” a conchis Elena,  vicepreședinta Asociației femeilor ortodoxe române „Doamna Maria Brâncoveanu“ a Parohiei „Sfântul Grigorie Teologul“ din Schiedam, Rotterdam.

                                                           *** 

TIMP ROMÂNESC este un proiect media derulat de CENTRUL ROMÂN PENTRU INIȚIATIVĂ SOCIALĂcare încearcă astfel să construiască o platformă care să reunească informații semnificative despre comunitățile românești din afara granițelor și pozițiile unor ziariști și lideri care doresc să-și facă auzite opiniile pe marginea acestor subiecte.

Ne puteti urmări pe Facebook și Twitter ori transmite sugestiile Dvs. pe adresa de email: contact@timpromanesc.ro

Exit mobile version