Site icon TIMP ROMÂNESC

Unde există români, există identitate românească!

Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici a avut, la sediul Consulatului General al României la New York, o întâlnire cu reprezentanţi ai presei de limba română din New York, pe care i-a felicitat pentru contribuţia valoroasă la menţinerea limbii şi identităţii româneşti într-un mediu atât de divers din punct de vedere cultural şi lingvistic, încurajându-i, totodată, să exploreze posibilităţile de finanţare oferite de DRP, pe care îl coordonează.

Stanoevici a efectuat, zilele acestea, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, la New York, unde s-a întâlnit cu oficialităţi americane şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din metropola americană şi a participat la cea de a XV-a ediţie a Festivalului ”România pe Broadway”.

În zilele de 20 şi 21 iunie, demnitarul român a avut întrevederi cu reprezentanţi ai comunităţii care sunt consideraţi modele de reuşită la nivelul societăţii gazdă, în domeniile financiar-bancar şi construcţii de infrastructură. Ministrul a reiterat atât importanţa promovării acestor modele la nivelul comunităţii, cât şi aprecierea pentru dorinţa lor de a contribui, cu expertiza pe care o deţin, la promovarea mediului investiţional românesc şi la realizarea unor proiecte de impact pentru mediul de afaceri şi societatea românească în ansamblul ei. Au fost discutate modalităţile concrete în care membrii ai comunităţii se pot implica în proiecte de promovarea a investiţiilor şi a imaginii României în capitala financiară a lumii.

În seara zilei de 21 iunie, demnitarul român a participat, alături de ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Iulian Buga, la o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti, ai mediului asociativ şi bisericilor româneşti din New York. „Este o bucurie să descopăr aici, peste Marele Atlantic, o comunitate românească atât de bogată, atât de activă și atât de dedicată păstrării legăturilor cu țara; pe întinsul Americii – pe Coasta de Est, pe Coasta de Vest – oriunde se regăsesc comunități importante de români există și un interes deosebit în ce privește cultivarea identității – pentru păstrarea vie a limbii române, a obiceiurilor curate ale tradițiilor noastre ancestrale, pentru trăirea în spirit românesc”, a declarat ministrul delegat Bogdan Stanoevici.

Vizita ministrului delegat pentru românii de pretutindeni va continua cu o întâlnire cu membrii parohiei Bisericii Sf. Dumitru din New York, participarea la Festivalul ”România pe Broadway” şi întâlniri cu oficialităţi americane şi reprezentanţii Camerei de Comerţ Româno-Americane.

 

Exit mobile version