Site icon TIMP ROMÂNESC

Ungaria: Budapesta apără ”Ținutul Secuiesc”

Ţinutul Secuiesc este o „regiune unitară şi indivizibilă”, a declarat ieri un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului ungar de Externe, aflat într-o vizită în România, la Leordeni, relatează agenția ungară de presă MTI, citată de Rador.

„Poate că noul plan de reorganizare administrativă nu ia în calcul acest lucru, însă Ţinutul Secuiesc este o regiune unitară şi indivizibilă. Va veni o vreme când acest lucru va fi recunoscut prin trasarea liniilor de reorganizare administrativă”, a declarat Zsolt Nemeth, secretar de stat în cadrul Ministerului ungar de Externe, într-un discurs ţinut la inaugurarea unei porţi care marchează intrarea în Ţinutul Secuiesc.

Manifestanţi din cadrul a peste 100 de comunităţi din Transilvania au protestat sâmbătă faţă de un plan de reorganizare administrativă a României.

Recent, preşedintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), Toro T. Tibor, a anunţat că partidul va începe o campanie de strângere de semnături pentru a convinge Guvernul să modifice proiectul de lege a regionalizării, astfel încât Ţinutul Secuiesc să devină o regiune administrativă cu statut special.

Liderul anunțase că acţiunea de strângere de semnături va începe în 20 iulie, când partidul va organiza mitinguri de protest în o sută de localităţi din Transilvania faţă de proiectul de regionalizare.

„Noi susţinem ca Ţinutul Secuiesc să fie o regiune administrativă cu statut special. Proiectul de regionalizare prezentat de vicepremierul Liviu Dragnea este în detrimentul întregii ţării, nu numai al maghiarilor, este un fel de africanizare a României. Ar fi frumos să strângem 500.000 de semnături, nu este imposibil”, a spus Toro T Tibor.

Exit mobile version