Site icon TIMP ROMÂNESC

Universul unui sat moldovenesc prezentat de Liliana Corobca la Berlin

Cu ocazia apariţiei, în traducere germană, a romanului „Kinderland” al scriitoarei Liliana Corobca, ICR Berlin organizează, la sediu, o seară literară în prezenţa autoarei şi a traducătorului lucrării, scriitorul, poetul şi traducătorul german de orgine română Ernest Wichner, director al Literaturhaus Berlin. Lectura face parte din turneul literar al Lilianei Corobca în Germania, organizat de către editura Zsolnay, în perioada 27 noiembrie – 4 decembrie.

Romanul “Kinderland” spune povestea unei tinere din Rep. Moldova, nevoite să devină la o vârstă foarte fragedă mama responsabilă a fraţilor ei mai mici, atunci când părinții pleacă la muncă în străinătate. Universul unui sat moldovenesc din zilele noastre, populat in majoritate de copii și bătrâni, este văzut din perspectiva acestei fetițe de 12 ani.

Liliana Corobca a debutat cu romanul Negrissimo (Editura Arc, Chisinau, 2003; Premiul „Prometheus” pentru debut al revistei România Literară, Premiul pentru Debut în Proză al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova) La editura „Cartea Românească” a publicat romanele „Un an în Paradis” (2005; tradus în italiană în 2009 și în germană în 2011) și „Kinderland” (2013).

 Romanul său „Kinderland“ a fost bestsellerul editurii Cartea Românească la Bookfest 2013, a obținut, de asemenea, premiul Radio România Cultural la secțiunea Proză, ediția 2014, și a fost și nominalizat pentru premiul Național de Proză al Ziarului din Iași, 2014.

Ernest Wichner este un scriitor de limbă germană, născut în 1952 în Arad. Este critic literar și editor, directorul Literaturhaus Berlin și unul dintre cei mai importanți traducători de literatură română în limba germană. În anul 1972 a fost membru fondator al Grupului de Acțiune Banat, o grupare de tineri autori contestatari de limbă germană din Timișoara. Din 1988 până în 2002 a fost angajat și director adjunct la Literaturhaus (Casa Literaturii) din Berlin, iar din 2003 a devenit directorul acestei instituții.

Exit mobile version